Acord franco-chinez în domeniul nuclear

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord franco-chinez în domeniul nuclear

Externe 02 Noiembrie 2015 / 16:28 455 accesări

Franţa şi China au încheiat un acord de cooperare în domeniul reciclării reziduurilor nucleare, care ar putea valora 20 de miliarde de euro, în care jumătate din piaţă revine companiei franceze Areva, relatează Bloomberg. Cele două state au încheiat un memorandum de înţelegere, în timpul unei vizite la Beijing a preşedintelui francez, Francois Hollande. Un comunicat al preşedinţiei franceze precizează că acordul nu este un contract comercial. Separat, China National Nuclear, operator de centrale atomice, va prelua o participaţie la Areva, mărimea acesteia şi preţul urmând să fie stabilite ulterior, potrivit unui oficial membru în delegaţia condusă de Hollande. Acţiunile Areva au urcat cu până la 5,2% în urma acestor informaţii.

Citește și:

O scădere a tensiunii electrice a avut loc în Ungaria după un incident la Centrala Nucleară Paks

China va construi cel mai mare accelerator de particule din lume

Rusia a testat o rachetă intercontinentală

Funcționarea reactorului 1 de la Cernavodă, prelungită cu 25 de ani?

Taguri articol


12