Acuzată de trafic de persoane, adusă cu jandarmii la instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzată de trafic de persoane, adusă cu jandarmii la instanţă

Eveniment 03 Octombrie 2012 / 00:00 1871 accesări

Tribunalul Constanţa a reluat, ieri, procesul în care două persoane din Cernavodă sunt acuzate de trafic de persoane. Aurelia Stuhuleţ, de 43 de ani, şi Fănel Nuţu, de 46 de ani, au fost judecaţi şi condamnaţi la câte zece ani de detenţie, însă Curtea de Apel Constanţa a constatat că instanţa de fond a omis audierea unor persoane cheie în acest dosar şi a dispus rejudecarea cauzei. Ieri, Nuţu a fost prezent în faţa instanţei şi a cerut să i se înlocuiască măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu interdicţia de a ieşi din ţară. El a susţinut, prin intermediul avocatului său, că este taximetrist şi nu are voie să depăşească limita oraşului Cernavodă, fiind astfel impiedicat să-şi câştige existenţa. „De mai bine de un an a stat numai în Cernavodă şi s-a prezentat mereu la instanţă, în vreme ce Aurelia Stuhuleţ nu a venit niciodată în faţa judecătorilor”, a pledat avocatul Liviu Cristescu, apărătorul lui Nuţu. Judecătorul a rămas în pronunţare cu privire la solicitarea lui. Pentru termenul de pe 13 noiembrie, magistratul a decis ca Stuhuleţ să fie citată cu mandat de aducere în vederea audierii. De asemenea, cele două tinere care i-au acuzat pe Nuţu şi complicea lui că le-a obligat să se prostitueze vor aduse de jandarmi în faţa instanţei la următoarea înfăţişare.

ACUZAŢII Procurorii DIICOT Constanţa, cei care i-au trimis în judecată pe Nuţu şi Stuhuleţ, spun că, în perioada octombrie 2006 – aprilie 2007, acuzaţii le-au recrutat pe Mariana Cupen, din Călăraşi, şi pe minora Amalia-Elena Goghie, din Vaslui, şi, sub promisiunea unui loc de muncă în Turcia, le-au obligat să se prostitueze. Din declaraţiile date de fete în faţa procurorilor reiese faptul că tinerele „produceau” pentru Stuhuleţ şi Nuţu câte 400 de dolari pe zi. Una dintre victimele celor doi, Amalia-Elena Goghie, a estimat că, în perioada în care a fost obligată să practice prostituţia, a adus un venit traficanţilor de aproximativ 40.000 de dolari, iar Mariana Cupen, ar fi câştigat 12.000 de dolari.



12