Americanii nu mai apără argumentele băsesciene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noutăţi

Americanii nu mai apără argumentele băsesciene

Politică 13 Ianuarie 2014 / 00:00 664 accesări

PARTENERIAT APRECIAT România şi SUA au un parteneriat strategic „robust“ şi în virtutea acestui fapt pot discuta „direct chiar şi subiecte foarte sensibile, atunci când acestea apar”, a declarat, sâmbătă, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, după întâlnirea cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de Stat al SUA. “Ne-am ascultat poziţiile reciproce şi am vorbit despre întărirea statului de drept şi a democraţiei în România. Este, în primul rând, în interesul nostru, al României. În acest sens, angajamentul ferm al Guvernului României este foarte clar”, a spus Corlăţean. Potrivit MAE, în cadrul întâlnirii dintre Titus Corlăţean şi Victoria Nuland s-a discutat despre cooperarea bilaterală, cooperarea în NATO, agenda viitorului summit NATO din Marea Britanie, cooperarea în Afganistan. Evident că nu puteau lipsi discuţiile despre scutul antirachetă de la Deveselu, dar şi despre interesul comun privind continuarea extinderii Uniunii Europene în Balcani. “Mulţumesc României pentru ce a făcut alături de noi în Balcani, Afganistan şi Irak. Legat de scutul antirachetă, avem o alianţă strategică foarte importantă. Din punct de vedere al relaţiilor economice bilaterale cu România, cât şi ale UE-SUA, este foarte important că am lansat negocierile pentru acordul de liber schimb, din Los Angeles până în Lituania. Acesta va aduce locuri de muncă şi creştere economică, inclusiv pentru România. Întotdeauna vom fi deschişi în ceea ce priveşte reforma continuă, traiectoria democratică a României şi interesele pe care le avem în a vedea statul de drept întărit, pentru că o Românie puternică şi democratică este un partener bun. Sunt foarte recunoscătoare pentru această vizită”, a spus Victoria Nuland. Dorinţa preşedintelui Traian Băsescu ca actualul Guvern să fie mustrat nu s-a putut îndeplini. Este adevărat că asistentul secretarului de Stat al SUA a venit în România pentru a verifica afirmaţiile lui Băsescu şi ale oamenilor săi, care în ultimele luni nu au făcut decât să dezinformeze liderii ţărilor partenere. Poate că, dacă Băsescu şi “macoveii” sau “predoii” săi ar tăcea vreo câteva zile, liderii europeni şi mondiali ar descoperi că în România nu există probleme legate de statul de drept, lucru oarecum confirmat şi de asistentul secretarului de Stat al SUA.

AVERTISMENT PENTRU BĂSESCU Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, spune că vizita asistentului secretarului de Stat al SUA are o conotaţie profund pozitivă. “Victoria Nuland a venit la Bucureşti pentru a transmite, din partea preşedintelui Barack Obama, un mesaj de felicitare a Executivului şi cetăţenilor români pentru împlinirea a zece ani de la aderarea României la NATO şi nicidecum pentru a reproşa ceva Guvernului”, a afirmat Ivan. Purtătorul de cuvânt al PSD a denunţat mesajele negative promovate de “propaganda băsistă”, care au fost desfiinţate de către diplomatul american. Ivan mai psune că mesajele lui Nuland referitoare la Republica Moldova sunt “un avertisment dat lui Traian Băsescu, care promovează un discurs lipsit de prudenţă în ceea ce priveşte unirea Republicii Moldova cu România, şi, deopotrivă, o confirmare privind corectitudinea discursului moderat şi constructiv promovat de premierul Victor Ponta pe această temă”.



12