”Războiul NATO în Afganistan este fără scop şi iraţional”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Războiul NATO în Afganistan este fără scop şi iraţional”

Externe 21 Martie 2013 / 00:00 414 accesări

”Războiul pe care NATO îl poartă de 11 ani în Afganistan este fără scop şi iraţional”, a declarat, ieri, Aimal Faizi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Hamid Karzai. Această declaraţie intervine în contextul deteriorării relaţiilor dintre autorităţile afgane şi coaliţia internaţională, preşedintele Karzai mutliplicându-şi, în ultimul timp, declaraţiile incendiare împotriva SUA, care conduc misiunea NATO în Afganistan. Hamid Karzai a fost adus la conducerea Afganistanului de către occidentali, în primul rând de SUA, după ce coaliţia militară condusă de Washington i-a îndepărtat de la putere pe talibani. La 10 martie, şeful statului afgan a sugerat că SUA au colaborat cu talibanii. Insurgenţii, comiţând atentate, servesc retorica americană, aprecia Karzai, în timp ce Chuck Hagel, noul secretar al Apărării, se afla la Kabul. Luni, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a calificat acuzaţiile preşedintelui afgan ca ”absolut ridicole”. Ca reacţie, Aimal Faizi, într-un comunicat publicat marţi, a cerut NATO, ”în numele poporului afgan”, să definească ”motivul şi scopul pretinsului război împotriva terorismului”. ”De ce, după un deceniu, acest război a eşuat să-şi atingă obiectivele, în timp ce a dus la pierderea a mii de vieţi nevinovate şi la distrugerea caselor?”, s-a întrebat purtătorul de cuvânt al lui Hamid Karzai. ”În timp ce se ştie clar că sanctuarele teroriştilor se află în afara Afganistanului, de ce acest război continuă în case şi sate?”, a continuat el. Kabulul a acuzat Pakistanul, mai ales serviciile sale secrete, că îi finanţează pe talibani, cu scopul de a destabiliza Afganistanul. Refugiile rebelilor se află atât de o parte, cât şi de cealaltă parte a frontierei afgano-pakistaneze.

MILITAR POLONEZ UCIS Un soldat polonez în vârstă de 29 de ani şi-a pierdut viaţa într-o explozie a unei mine artizanale, ieri, în Afganistan, un deces care ridică la 39 bilanţul polonezilor morţi în conflictul afgan, în ultimii zece ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez al Apărării, Jacek Sonta. Explozia s-a produs sub vehiculul său, în timp ce patrula în provincia Ghazni. Soldatul Pawel Ordynski este al doilea polonez care îşi pierde viaţa de la începutul anului în Afganistan, după decesul căpitanului Krzysztof Wozniak, în vârstă de 36 de ani, membru al unităţii de elită GROM, rănit mortal în ianuarie, în timpul unei operaţiuni antiteroriste efectuată alături de forţele afgane. Contingentul polonez este responsabil de securitate în provincia Ghazni, în cadrul Forţei Internaţionale a NATO în Afganistan (Isaf). Cu un efectiv de 1.800 de militari trimişi începând cu martie 2002, Polonia este unul dintre principalii contribuitori la Isaf. Şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a anunţat ieri că efectivul polonez va fi redus la 1.000 de militari, în octombrie.

RETRAGERE ANTICIPATĂ Danemarca va retrage aproape jumătate din cei 650 de militari mobilizaţi în Afganistan, în august, cu un an înainte de termen, a anunţat, marţi, şeful Guvernului danez, Helle Thorning-Schmidt. Ca urmare a acestei decizii, efectivele daneze se vor reduce de la 650 la 300 de militari. În principiu, o unitate de infanterie ar trebui să asigure înlocuirea în august, în provincia Helmand din sud-vestul Afganistanului. Copenhaga nu a stabilit calendarul definitiv al retragerii din Afganistan, dar apreciază că se va încheia până la sfârşitul lui 2014. Presa din Danemarca scria marţi că toate trupele daneze se vor retrage la vară. Potrivit cotidianului ”Berlingske”, hotărârea a fost luată după ce Marea Britanie a decis să închidă baza Price, unde sunt staţionaţi danezii. Danemarca s-a oferit să-şi transfere militarii în altă bază, dar forţele armate britanice şi americane au apreciat că nu era necesar. 43 de militari danezi şi-au pierdut viaţa în Afganistan.

Taguri articol


12