Angajatorii, obligaţi să asigure condiţii de muncă sigure tuturor salariaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajatorii, obligaţi să asigure condiţii de muncă sigure tuturor salariaţilor

Social 08 Mai 2007 / 00:00 781 accesări

Alinierea legilor româneşti la cele din Uniunea Europeană a fost una dintre cele mai frecvente axiome folosite de autorităţi în ultimii 17 ani. Deşi domeniul protecţiei salariaţilor s-a bucurat în timp de o atenţie deosebită, ţara noastră este printre codaşele Europei la capitolul siguranţei la locul de muncă. Cei mai mulţi angajaţi sînt supuşi şi acum unor riscuri mari în muncă şi, cu toate că legiuitorii recunosc acest lucru, puţini sînt angajatorii care acordă obligatoriu echipament de protecţie salariaţilor, alimente sau materiale sanitare persoanelor care lucrează în condiţii grele. Mai mult, noul Contract Colectiv de Muncă la nivel naţional obligă societăţile cu cel puţin 50 de salariaţi să înfiinţeze, în fiecare unitate, comitete de securitate şi sănătate în muncă. Printr-un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, angajatorii vor fi obligaţi să asigure salariaţilor, încadraţi în baza unui contract individual de muncă, pe durată determinată sau temporar, aceleaşi condiţii în privinţa securităţii şi sănătăţii în muncă. Măsura vizează accesul la echipamentele de protecţie individuală, precum şi condiţii în vederea asigurării instruirii adecvate în domeniu. Dacă proiectul va fi aprobat, instruirea angajaţilor ar putea fi făcută la angajare, dar şi în urma schimbării locului de muncă, la introducerea unui nou echipament de muncă şi la folosirea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru. Astfel, angajatorii ar putea fi obligaţi să informeze agenţii de muncă temporară şi salariaţii asupra caracteristicilor specifice postului, aceştia fiind răspunzători şi de asigurarea securităţii, sănătăţii şi a igienei în muncă a salariaţilor temporari.



12