Angelina Jolie, surprinsă că este încă în viaţă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angelina Jolie, surprinsă că este încă în viaţă!

Monden 18 Octombrie 2015 / 14:30 1324 accesări

Actriţa americană Angelina Jolie a declarat că este surprinsă că este încă în viaţă, după toate problemele de sănătate cu care s-a confruntat, precizând că trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima şi că se simte bine acum, la 40 de ani, vârsta la care mama şi bunica ei au început să moară. Angelina Jolie şi familia sa sunt vedetele ediţiei din luna noiembrie a versiunii americane a revistei ”Vogue”, o fotografie cu celebra actriţă americană apărând pe coperta acestui număr special al publicaţiei. Angelina Jolie vorbeşte și despre cel mai personal proiect cinematografic al său, filmul ”By the Sea”, în care joacă alături de actualul său soţ, actorul Brad Pitt, cu care are o relaţie de aproape zece ani şi pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei ”Domnul şi doamna Smith / Mr. & Mrs. Smith“.

Angelina Jolie, mamă a şase copii, a luat măsuri drastice după ce a aflat că este purtătoare a unei gene (BRCA) care creşte considerabil riscul de cancer şi a suportat două intervenţii chirurgicale. În luna martie, actriţa a anunţat, într-un editorial apărut în ”The New York Times”, că a suportat o operaţie de extirpare a ovarelor şi a trompelor uterine, la doi ani după ce a suportat o dublă mastectomie. Mama Angelinei Jolie, Marcheline Bertrand, a murit de cancer ovarian, în 2007, la vârsta de 56 de ani, iar bunica Angelinei Jolie, Lois, a murit de cancer ovarian, la vârsta de 45 de ani. Actriţa a mai spus în interviul publicat în ”Vogue SUA” că faptul că a dezvăluit public problemele de sănătate cu care se confruntă a ajutat-o să se simtă foarte conectată cu alte femei. Actriţa a precizat însă că aceste intervenţii chirurgicale au făcut parte dintr-un proces foarte dificil, având în vedere schimbările de natură hormonală cu care s-a confruntat apoi.

Angelina Jolie, care a câştigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din ”Tinereţe furată / Girl, Interrupted”, a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din ”Schimbul / Changeling”, regizat de Clint Eastwood. Angelina Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza ”Tomb Raider” şi a jucat în multe producţii cu succes la public, precum ”Domnul şi doamna Smith”, ”Speranţa moare ultima / A Mighty Heart”, ”Gia”, ”Dispari în 60 de secunde”, ”Alexandru”, ”Beowulf”, ”Wanted”, ”Kung Fu Panda” şi ”Maleficent”. Ea a debutat ca regizor în 2011, cu lungmetrajul ”In the Land of Blood and Honey”, nominalizat la Globurile de Aur din 2012, la categoria cel mai bun film străin. Al doilea lungmetraj regizat de actriţa americană, ”De neînvins / Unbroken”, a fost inclus în prestigioasa listă a celor mai bune 10 pelicule ale anului 2014 întocmită de Institutul de Film American (American Film Institute/ AFI).

Angelina Jolie are o relaţie de aproape zece ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei ”Domnul şi doamna Smith / Mr. & Mrs. Smith”, unde interpretează un cuplu de asasini profesionişti. Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood „Brangelina“, s-au căsătorit în vara anului 2014 şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici: Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Citește și:

Angelina Jolie acuză Statul Islamic că foloseşte violul ca armă de război

Angelina Jolie își pune copiii la treabă

Angelina Jolie va regiza un film pentru Netflix

Hugh Jackman are interzis la... Angelina Jolie

Brad Pitt și Angelina Jolie, din nou împreună pe marele ecran

Angelina Jolie își vinde casa din New Orleans

Angelina Jolie și Brad Pitt vor să adopte un copil din Siria



12