AP: Modificările aduse Legii educaţiei sunt necesare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nu se impune sesizarea CCR

AP: Modificările aduse Legii educaţiei sunt necesare!

Eveniment 22 Septembrie 2014 / 00:00 553 accesări

Avocatul Poporului (AP) a fost asaltat de petiţii - unul dintre petenţi fiind însuşi Traian Băsescu - legate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, cerându-i-se să sesizeze Curtea Constituţională a României (CCR) privind modificările aduse Legii educaţiei. Potrivit AP, care a consultat toţi actorii implicaţi şi, implicit, afectaţi de aceste modificări în domeniu, nu se impune sesizarea CRR, concluzie bazată atât pe argumentele din petiţii, cât şi pe cele ale partenerilor de consultări din învăţământ. Instituţia condusă de Victor Ciorbea detaliază modul în care s-a ajuns la concluzia că nu se impune sesizarea CCR în legătură cu OUG nr. 49 de modificare a Legii educaţiei: "În esenţă, din petiţiile formulate rezultă că autorii critică OUG nr. 49/2014. Autorii solicitărilor formulate consideră că prin această OUG au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în planul învăţământului universitar, exprimându-şi nemulţumirea faţă de măsurile reglementate". Potrivit lui Ciorbea, au fost reclamate, printre altele, organizarea de meditaţii plătite de stat pentru absolvenţii care nu au luat Bac-ul, posibilitatea organizării unei a treia sesiuni de Bac şi prevederea conform căreia, pentru anul şcolar 2014-2015, colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat pot organiza învăţământ postliceal doar finanţat integral de către solicitanţi. O altă prevedere criticată este aceea potrivit căreia "durata mandatului de rector este de 4 ani", iar "o persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete". "Cele mai multe critici cuprind însă nemulţumiri/aprecieri generale ale autorilor petiţiilor formulate, fără a se indica în mod concret în ce anume constă critica de neconstituţionalitate", mai spune AP despre petiţiile prin care s-a cerut sesizarea CCR.

Pentru a soluţiona petiţiile, AP a precizat că a cerut "şi punctul de vedere al personalului de specialitate din domeniul preuniversitar şi universitar, al sindicatelor şi al societăţii civile, Consiliului Naţional al Rectorilor, Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţiei Educaţiei Naţionale cu privire la oportunitatea şi necesitatea măsurilor reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2014, care se circumscriu sferei învăţământului preuniversitar şi universitar". "Totodată, a avut loc o întâlnire cu Alina Mungiu-Pippidi în numele Societăţii Academice din România şi al Alianţei pentru o Românie Curată şi al altor ONG-uri, sindicate, asociaţii studenţesti şi profesionale, persoane fizice, cu reprezentanţi ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti, precum şi cu preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor - prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu", mai arată sursa citată.

Din toate răspunsurile primite de Avocatul Poporului de la toţi aceşti reprezentanţi ai zonei educaţiei, dar şi societăţii civile, reiese că acestea au o părere favorabilă în ce priveşte modificările aduse Legii educaţiei.

Potrivit AP, "aşa cum rezultă din analiza efectuată, precum şi din punctele de vedere ale personalului de specialitate din domeniul preuniversitar şi universitar, al sindicatelor şi al societăţii civile, măsurile reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 pot fi apreciate ca fiind oportune şi necesare şi având efecte pozitive în ceea ce priveşte statutul cadrelor didactice din mediul preuniversitar şi universitar, facilitarea posibilităţilor de dezvoltare a activităţii universităţilor româneşti, de consolidare a autonomiei universitare şi a statutului instituţional al universităţilor româneşti etc.".



12