Apel al PSD pentru evitarea clauzei de salvgardare pe Justiţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Apel al PSD pentru evitarea clauzei de salvgardare pe Justiţie

Politică 04 Iunie 2007 / 00:00 559 accesări

Vicepreşedintele Victor Ponta a declarat ieri că PSD face apel către toate forţele politice, în primul rînd către PD, pentru a-şi folosi influenţa pe lîngă grupul PPE, din care face parte, în scopul de a încerca să evite activarea clauzei de salvgardare pe Justiţie. El a arătat că face acest apel, întrucît, timp de doi ani şi patru luni, ministru al Justiţiei a fost un ministru al PD, care se face vinovat de situaţia în care s-a ajuns. Ponta a subliniat că Raportul de ţară va fi încheiat în a treia săptămînă a lunii iunie, iar semnalele din partea a doi comisari europeni, Oli Rehn şi Franco Frattini, în ceea ce priveşte activarea clauzei de salvgardare pe Justiţie nu sînt deloc optimiste. El a arătat că România se află la trei săptămîni de un "pericol foarte mare", afirmaţiile celor doi comisari europeni fiind un semnal de alarmă tras în al doisprezecelea ceas: „Ne dorim foarte mult ca, în acest al doisprezecelea ceas, toate forţele politice, nu doar Guvernul, să facă tot ceea ce este posibil pentru a salva această situaţie, pentru a reuşi să convingem autorităţile europene că sîntem capabili să ne ţinem de angajamentele asumate în 2004. Prin cîteva semnale puternice avem şansa de a schimba direcţia în care se îndreaptă acest raport”. El a arătat că mesajul cel mai important pe care ţara noastră poate să îl dea, în acest moment, este adoptarea de către Senat - Camera adoptînd deja - a proiectului de lege prin care să se revină la situaţia din 2004, astfel încît ministrul Justiţiei să nu mai aibă dreptul să schimbe, să revoce sau să propună schimbarea procurorilor din funcţie. În altă ordine de idei, Ponta a ţinut să precizeze că, după cunoştinţa sa, nu au existat discuţii sau negocieri între conducerea PSD şi conducerile altor partide pentru o majoritate parlamentară transparentă, în acest sfîrşit de săptămînă: „Pot să vă spun un singur lucru: ne vom întîlni marţi la Biroul Permanent, cînd vom analiza situaţia politică actuală şi probabil vom convoca un Comitet Executiv, pentru că nicio decizie, de niciun fel, nu poate fi luată fără colegii noştri din teritoriu”.

Taguri articol


12