Apel la consolidarea cooperării UE-Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Apel la consolidarea cooperării UE-Rusia

Externe 28 Iunie 2008 / 00:00 579 accesări

Liderii UE şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, au făcut apel, vineri, la o cooperare consolidată între blocul comunitar şi Rusia, în cadrul noului acord strategic aflat pe agenda summit-ului lansat, ieri, în Siberia.

“Ne-ar plăcea să mergem înainte, să dăm un nou impuls relaţiilor noastre şi să depăşim toate problemele care apar în cadrul eforturilor noastre de apropiere”, a declarat Medvedev în deschiderea summit-ului UE-Rusia găzduit de oraşul Hanti-Mansiisk, situat în Siberia occidentală. “Resimţim acut necesitatea unei coordonări comune, cu UE, a eforturilor noastre de contracarare a ameninţărilor şi a răspunsurilor noastre în faţa sfidărilor care caracterizează astăzi situaţia internaţională”, a adăugat el. “Summit-ul ar trebui să permită identificarea modului în care putem colabora mai eficient pe scena internaţională, fie în Orientul Mijlociu, în Iran sau în Afganistan”, a declarat, la rîndul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. El a făcut, de asemenea, aluzie la conflictul abhaz, subliniind că “Rusia şi UE au resposnabilitatea de a face mai mult pentru a rezolva conflictele îngheţate de prea mult timp”. Preşedintele CE a făcut referire, de asemenea, la “obstacolele care blochează dezvoltarea comerţului între cele două părţi şi la dosarul foarte sensibil al energiei”. “Rusia va rămîne furnizorul energetic cheie al UE iar UE va rămîne cel mai important debuşeu al exporturilor către Rusia. Acest fapt va crea o puternică interdependenţă şi o situaţie care poate fi echitabilă pentru ambele părţi”, a declarat Barroso.

Televiziunea publică rusă a transmis doar discursurile celor doi lideri. Lucrările acestei şedinţe de lucru, care s-au încheiat în jurul orei 15.00 (12.00, ora României), s-au desfăşurat cu uşile închise. Principalul rezultat al acestui summit este lansarea negocierilor privind un nou acord strategic între cele două părţi, care va viza toate domeniile de cooperare. Negocierile, care vor debuta efectiv la 4 iulie, la Bruxelles, se anunţă însă dificile. Anvergura acordului în sine ar putea fi, de asemenea, subiect de dispute. “Am convenit la summit-ul de la Soci din 2006 că acest acord va fi unul cadru, restrîns şi fără prea multe detalii. Documentul trebuie să prevadă dezvoltarea graduală a acordurilor sectoriale privind cooperarea pe ramură cu UE”, a adăugat Medvedev. Diplomaţii europeni susţin însă că nu vor să negocieze separat acordurile sectoriale deoarece acest fapt le-ar priva de orice spaţiu de manevră.



12