Atenționare meteo! Ploi și ninsori! Vezi unde!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenționare meteo! Ploi și ninsori! Vezi unde!

Vremea 10 Octombrie 2016 / 14:14 1262 accesări

Specialiştii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis în urmă cu puţin timp o informare de ploi puternice şi ninsori. Atenţionarea este valabilă începând de marți dimineață, de la ora 2.00, până miercuri dimineaţă. Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 octombrie, ora 2.00 - 13 octombrie, ora 10.00, aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40 - 50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane. Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari, şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55 - 65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70 - 80 km/h, viscolind ninsoarea.

ANM precizează că, în dimineaţa zilei de marţi, 11 octombrie, va actualiza informarea emisă luni, privind evoluţia şi intensitatea precipitaţiilor, cu deosebire din zona Moldovei şi a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

Taguri articol


12