Băsescu și Căpățână, încă o lună în arest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poliția Capitalei, superprotectoare cu fratele președintelui Plimbaţi prin catacombele Palatului de Justiție

Băsescu și Căpățână, încă o lună în arest

Eveniment 17 Iulie 2014 / 00:00 958 accesări

Istoria ascunderii deţinuţilor faimoşi, care sunt ţinuţi departe de ochii presei atunci când sunt aduşi în faţa magistraţilor, se repetă la Constanţa. Tactica a fost folosită, în trecut, în cazul lui Gigi Becali, care a avut parte de un tratament special ori de câte ori a fost transportat la instanța constănțeană. Ieri a venit rândul lui Mircea Băsescu să beneficieze de protecția exagerată a polițiștilor din escortă, care au încercat să folosească vechile trucuri pentru a-l "păzi" pe fratele președintelui de camerele de filmat şi de aparatele de fotografiat. Ieri dimineaţă, în jurul orei 8.30, duba Poliţiei Capitalei, în care se aflau Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, a poposit la Tribunalul Constanţa. Aşa cum era firesc, maşina a fost direcţionată către intrarea persoanelor arestate...

CIRC CU POLIȚIA Șeful escortei a făcut tot posibilul pentru ca cei doi „clienţi” din dubă să nu intre în raza vizuală a presei. Nu şi-a putut duce planul la îndeplinire, iar ceea ce a ieşit a fost demn de cascadorii râsului. Mai întâi, poliţiştii bucureşteni au constatat că nu pot deschide uşile dubei, deoarece au tras maşina mult prea aproape de intrarea Palatului de Justiţie, în încercarea de a-i feri pe Băsescu și pe Căpățână de jurnaliști. Blocaţi, oamenii legii au căutat soluţii disperate pentru a-și rezolva problema... S-au sfătuit câteva minute, au pus întrebări în stânga şi-n dreapta şi au aflat, într-un final, că există o altă intrare: garajul instituţiei, care duce spre catacombele clădirii. Încântaţi că îi vor putea "fenta" pe jurnalişti, poliţiştii au trecut la acțiune, cu același zel de până atunci. Pare greu de crezut, dar și-au repetat greșeala: au parcat din nou duba atât de aproape de clădire încât nu au mai putut deschide ușile... Pentru că situația devenea penibilă, au fost nevoiți să renunțe la strategiile improvizate și i-au coborât pe Mircea Băsescu şi pe Marian Căpăţână în faţa ziariştilor, așa cum ar fi putut face încă de la început. Cei doi au fost purtaţi spre sala de judecată prin tunelul aflat la subsolul Palatului de Justiţie.

ACEEAȘI APĂRARE Judecata a durat o oră şi jumătate, ședința desfășurându-se fără public. La ieşirea din sală, avocaţii inculpaţilor au declarat că au pledat pentru eliberarea din închisoare a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână. Apărătorii au cerut înlocuirea arestului preventiv pentru cei doi cu măsura controlului judiciar. „În primul rând am spus că au intervenit elemente noi de la momentul la care a fost luată măsura arestului preventiv. Iar aici mă refer la acea expertiză care consacră că nu poate fi stabilit caracterul autentic al înregistrărilor puse la dispoziţie de către denunţători, pentru că nu au fost depuse aparatele cu ajutorul cărora au fost făcute înregistrările. Cele trei aparate puse la dispoziţie nu au fost folosite pentru realizarea acelor înregistrări prezentate pe cele două stick-uri”, a declarat avocatul Florin Șurghie. Și celălalt apărător al inculpaților, Nelu Tașcă, a invocat, în fața instanței, lipsa probelor incriminatoare. „Înregistrările prezentate de familia lui Bercea Mondial nu sunt autentice, nu sunt copii fidele ale originalelor, sunt pur și simplu niște colaje”, a adăugat Nelu Tașcă. Referitor la cel de-al doilea dosar penal întocmit recent pe numele lui Mircea Băsescu, disjuns din cel în care este cercetat pentru trafic de influență, avocatul a afirmat că acuzațiile sunt nereale. „Infracțiunile de înşelăciune şi inducere în eroare a organelor judiciare se referă la faptul că Mircea Băsescu i-ar fi înşelat pe membrii familiei lui Sandu Anghel, deoarece ar fi prezentat o faptă mincinoasă, chemându-i pe aceștia să le dea banii, dar în acelaşi timp anunţând organele judiciare că este şantajat”, a precizat Nelu Tașcă.

DECIZIE Imediat după încheierea ședinței de judecată, Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost scoși din clădire pe același traseu subteran, apoi au fost urcați în duba Poliției Capitalei și transportați înapoi la București. După mai bine de o oră de deliberări, instanța a decis ca cei doi inculpați să rămână după gratii, respingându-le acestora cererile de a fi judecați sub control judiciar. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

LILICA, "SORA" LUI TRAIAN O femeie susține că Traian și Mircea Băsescu nu sunt frați de sânge și că ea este adevărata soră a președintelui statului. Lilica, așa cum s-a recomandat femeia, ieri, când a venit la Tribunalul Constanța pentru a-l vedea pe Mircea Băsescu, a scos la iveală o poveste pe cât de fabuloasă, pe atât de greu de crezut. „Traian Băsescu a fost înfiat când era mic și, la scurt timp, mama lui adoptivă a rămas însărcinată cu Mircea. Tatăl acestuia nu este cel care l-a crescut, ci un tătar, vecin al familiei Băsescu. Azi am venit aici ca să-i strig lui Mircea să nu mai spună că este frate cu Traian! Noi am fost 40 de frați la părinți și suntem răspândiți prin toată lumea, unii sunt oameni foarte sus-puși”, a declarat femeia. Ca să-și susțină afirmațiile, ea a scos din geantă câteva fotografii vechi, cu părinții ei, cu bunicii și cu o parte din frați.

30 DE DOSARE PENALE În urma sesizării CSM cu privire la numeroasele dosare penale întocmite pe numele lui Bercea Mondial și soluționate cu neînceperea urmăririi penale, Parchetul Curţii de Apel Craiova a demarat o anchetă internă. După verificări efectuate la nivelul tuturor Parchetelor arondate, au fost identificate aproximativ 30 de cauze penale în care a fost implicat Bercea. Surse din CSM au declarat că dosarele nu sunt de evaziune fiscală, ci cauze simple, ce vizează certuri, furturi sau plângeri, formulate de membrii familiei lui Sandu Anghel sau de alte clanuri împotriva lui Bercea Mondial. Unele dintre aceste dosare au fost soluţionate cu rechizitorii, însă în cele mai multe s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Situaţia va fi discutată în ședința de azi a Secției pentru Procurori.



12