Brad Pitt o susţine public pe Angelina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie eroică

Brad Pitt o susţine public pe Angelina

Monden 16 Mai 2013 / 00:00 424 accesări

La o zi după ce editorialul Angelinei Jolie a făcut înconjorul lumii şi a anunţat decizia sa curajoasă de a suferi dubla mastectomie, Brad Pitt şi-a făcut publică susţinerea pentru partenera sa de viaţă. Actriţa americană în vârstă de 37 de ani a suferit trei intervenţii chirurgicale, începând din luna februarie, intervenţii pe care le-a ţinut în secret, până acum. Intervenţiile propriu-zise, precum şi întregul proces medical ce le însoţeşte au fost realizate în intervalul 2 februarie - 27 aprilie. ”Asistând de aproape la luarea acestei decizii, consider că alegerea lui Angie, la fel ca şi a multor alte femei care au trecut prin acelaşi lucru ca şi ea, este absolut eroică. Mulţumesc echipei medicale pentru grija şi concentrarea de care a dat dovadă. Nu vreau decât ca Angie să aibă o viaţă lungă şi sănătoasă, alături de mine şi de copii. Este o zi fericită pentru familia noastră”, conform comunicatului semnat de Brad Pitt. ”Doresc, de asemenea, să le încurajez pe toate femeile, dar în special pe cele care au antecedente în familie de cancer mamar sau ovarian să caute informaţii şi experţi medicali care să le îndrume astfel încât să poată lua propriile decizii informate”, scria şi Angelina Jolie în editorial său publicat în ”The New York Times”, intitulat ”Alegerea mea medicală”.

Fratele Angelinei Jolie, James Haven şi mama lui Brad Pitt, Jane Pitt, şi-au exprimat, la rândul lor, susţinerea pentru actriţă. ”Sunt recunoscător să am o asemenea soră”, a declarat James Haven. ”Suntem foarte mândri de Angie, acest lucru înseamnă enorm pentru familia noastră, în special pentru nepoţii noştri. O iubim foarte mult”, a susţinut şi Jane Pitt. În schimb, tatăl actriţei, Jon Voight, a fost uimit să afle din presă de decizia fiicei sale, pe care, e drept, o sprijină. Angelina Jolie nu este prima vedetă de la Hollywood care a recurs la mastectomie, în ultimii ani şi alte celebrităţi, precum Sharon Osbourne, Christina Applegate sau Kathy Bates, au ales aceeaşi metodă preventivă pentru a diminua riscul de cancer mamar.

PREDISPOZIŢIE GENETICĂ Ablaţia preventivă a ambilor sâni (mastectomie) reprezintă cea mai radicală metodă de prevenire a unui risc ridicat de cancer mamar, pentru acele femei (0,2% din totalul populaţiei) care sunt purtătoare ale unor predispoziţii genetice pentru acest tip de cancer. Riscul ridicat le priveşte în principal pe femeile purtătoare a două mutaţii cunoscute până în prezent, cea a genei BRCA1, ca în cazul actriţei Angelina Jolie şi cea a genei BCRA2: la vârsta de 70 de ani, riscul de a avea un cancer mamar este de 70% pentru prima grupă şi de 50% pentru cea de-a doua, în condiţiile în care doar o femeie din zece, care nu prezintă riscuri deosebite, dezvoltă un cancer mamar înainte de vârsta de 70 de ani. Pe lângă riscul de cancer mamar, cele două mutaţii cresc, totodată, riscul de cancer ovarian înainte de vârsta de 70 de ani, acesta fiind de 40% pentru femeile purtătoare ale mutaţiei BRCA1 şi de 10-20% pentru cele purtătoare ale mutaţiei BCRA2. Cele două tipuri de cancer apar mai devreme la femeile care prezintă aceste predispoziţii genetice, cu o vârstă medie de diagnosticare de 45 de ani pentru cancerul mamar, comparativ cu vârsta de 60 de ani în cazul populaţiei generale. Evoluţia acestor cancere este în general mai rapidă, iar rata de recidivă este mai ridicată. Pentru aceste femei, medicii nu au altă opţiune, pentru moment, decât o supraveghere medicală intensivă, pentru a depista şi a trata cancerul, cât ai devreme posibil, sau extirparea sânilor sau a ovarelor, în scop preventiv.

REDUCEREA RISCULUI Dubla mastectomie constă în extirparea în totalitate a celor două glande mamare, adică a sânilor, a areolelor şi a mameloanelor, cu păstrarea pielii. Această intervenţie chirurgicală nu reprezintă însă un panaceu: deşi operaţia este mai eficientă decât monitorizarea medicală, ea nu elimină complet riscul de cancer la sân, dar îl reduce considerabil, cu peste 90%. În Franţa, doar 5% dintre femeile predispuse la cancer mamar aleg mastectomia. În Olanda, acest procent este de 30-40%. Cele mai multe dintre franţuzoaicele vizate optează pentru o supraveghere medicală specială, care constă în general în trei examene anuale, un examen RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică), o mamografie şi o ecografie, începând cu vârsta de 30 de ani. În schimb, ele optează în procent de 30-40% pentru o ablaţie preventivă de ovare, o intervenţie recomandată de autorităţile medicale, din cauza dificultăţii de detectare a acestui tip de cancer într-un stadiu incipient. Pentru a detecta genele defectuoase, un test genetic care costă circa 2.000 de euro şi este rambursabil în anumite ţări, precum Franţa, este propus femeilor care prezintă acest risc, adică acelor persoane cu un istoric familial sau personal marcat de cancer mamar sau ovarian. Este vorba în special de femei ale căror rude apropiate (mame, mătuşi, surori) au fost diagnosticate cu cancer mamar sau cancer ovarian înainte de vârsta de 50 de ani.

Prezenţa acestei mutaţii nu echivalează obligatoriu cu declanşarea cancerului. Poţi să fii purtător al acestei gene şi să nu faci niciodată cancer. În ceea ce priveşte riscurile de dezvoltare a cancerului, acestea depind şi de alţi factori, mai ales de cei de mediu.



12