Bruce Springsteen va lansa un nou album rock \'n\' roll

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bruce Springsteen va lansa un nou album rock \'n\' roll

Monden 18 August 2007 / 00:00 556 accesări

Artistul Bruce Springsteen va lansa albumul “Magic”, primul material discografic realizat împreună cu E Street Band de la cel inspirat de evenimentele din 11 septembrie, “The Rising”. Albumul marchează întoarcerea lui Bruce Springsteen la rock \'n\' roll după două albume acustice, “Devils & Dust” şi “The Seeger Sessions”. Pentru “Magic”, care are 11 piese înregistrate în două luni, în Atlanta, Bruce Springsteen a colaborat cu toţi membrii E Street Band: chitariştii Steve Van Zandt şi Nils Lofgren, basistul Garry Tallent, bateristul Max Weinberg, clăparii Danny Federici şi Roy Bittan, saxofonistul Clarence Clemons, violonistul Soozie Tyrell şi vocalistul Patti Scialfa. Primul single va fi “Radio Nowhere”. Doar una dintre piesele de pe noul album a fost înregistrată cu public, “Long Walk Home” şi s-a aflat pe lista de piese din turneul lui Bruce Springsteen “Seeger Sessions”.

“The Rising” s-a vîndut în 2,1 milioane de exemplare, iar turneul ce a urmat lansării a adus încasări de 180 de milioane de dolari, deşi Bruce Springsteen a menţinut preţul biletelor sub 90 de dolari. Un turneu de promovare pentru noul material discografic ar putea începe în octombrie. Bruce Springsteen îşi va promova albumul prin apariţii în talkshow-uri TV.

Taguri articol


12