Buget diminuat, investiţii amânate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poarta Albă

Buget diminuat, investiţii amânate

Administrație 22 Martie 2013 / 00:00 527 accesări

La începutul săptămânii viitoare, Consiliul Local Poarta Albă va şti exact bugetul pe care se va baza în acest an. ”Am aşteptat cam mult aprobarea bugetului comunei. Din datele pe care le avem acum, bugetul pentru 2013 este mai mic decât cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că o parte din investiţiile pe care ni le-am propus vor fi fie întârziate, fie amânate”, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. El a precizat că încă se aşteaptă deblocarea fondurilor pentru a putea începe lucrările la reţeaua de apă şi canalizare. „A fost o perioadă în care s-au oprit finanţările pentru că nu se ştia dacă se vor mai putea face plăţile. Având în vedere că la Fondul de Mediu s-au rezolvat problemele privind taxa de poluare, de vreo două luni tot aşteptăm să primim banii pentru a începe lucrările la reţeaua de canalizare”, a explicat Delicoti. (R.N.)

Taguri articol


12