Bugetul pe 2008, adoptat în Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetul pe 2008, adoptat în Parlament

Politică 21 Decembrie 2007 / 00:00 533 accesări

Parlamentul României a aprobat în şedinţa de ieri bugetul de stat pe anul 2008 cu 249 de voturi “pentru” şi 93 împotrivă. Legislativul a aprobat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat, cu 342 de voturi. Dezbaterile din plenul Camerelor reunite asupra celor două proiecte au început, marţi, miercuri s-a încheiat votul pe articole, ieri fiind dat votul final, în prezenţa premierului Călin Popescu Tăriceanu. Singurul partid care nu a fost de acord cu felul în care se vor împărţi anul viitor banii de la bugetul de stat a fost PDL. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a subliniat că votul partidului său nu înseamnă un sprijin acordat Guvernului Tăriceanu, care este lipsit de sprijin parlamentar în momentul de faţă: „Am făcut ceea ce am putut să facem în această conjunctură. Votul nostru nu reprezintă niciun fel de vot de cauţionare a unui guvern care rămîne în continuare cu slabă susţinere parlamentară, tot mai şubred şi tot mai izolat. Votul nostru reprezintă obligaţia social-democraţilor faţă de milioane de români. Vestea bună este că ţara are un buget pentru 2008, iar vestea şi mai bună este că e ultimul buget construit pe o filosofie de dreapta”. El s-a declarat mulţumit de faptul că majoritatea amendamentelor propuse de partid au fost adoptate: „PSD a avut de luat o decizie dificilă: pe de o parte, proiectul de buget reprezintă o oportunitate şi o ocazie politică să se demonstreze că acest guvern nu are o susţinere parlamentară, iar pe de altă parte, obligaţia pe care o aveam ca social-democraţi să încercăm să aducem corecţiile minime necesare unui program de guvernare care se bazează pe proiectul Alianţei DA. Credem că proiecţia de buget pe 2008 se bazează pe estimări nerealiste. Sîntem convinşi de faptul că Guvernul va fi nevoit să adopte rectificări succesive\". Senatorul PC Sabin Cutaş a explicat ieri votul favorabil dat de parlamentarii conservatori la proiectul de buget pe 2008 şi la cel al asigurărilor sociale prin faptul că amendamentele formulate de acest partid au fost acceptate „în marea lor parte”. “PRM a votat în favoarea bugetului de stat pe 2008 şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru că ţara avea nevoie de cele două legi”, a declarat liderul senatorilor PRM Gheorghe Funar, care a apreciat că ar fi fost bine dacă bugetul s-ar fi aprobat cu cîteva săptămîni în urmă. Funar a explicat că parlamentarii PRM au putut să susţină împreună cu majoritatea senatorilor şi deputaţilor cele două legi deoarece unele dintre amendamente formulate de ei au fost acceptate.

Premierul Tăriceanu a declarat, la tribuna Parlamentului, că prin votarea legii bugetului nu se produc „rupturi” de continuitate. Potrivit lui Tăriceanu, bugetul reprezintă „o sursă de stabilitate pentru mediul privat”, iar mediul de afaceri stabil şi transparent este un „magnet pentru investitori”. El a susţinut că Executivul contează pe o o creştere economică medie cu 6% a Produsului Intern Brut. Tăriceanu a mai arătat că, prin bugetul de stat pe 2008, se va menţine cota unică de impozitare, de 16%, scăzînd, însă, contribuţiile de asigurări sociale, cu 6 puncte procentuale. El a susţinut că astfel se îndeplineşte promisiunea scăderii cu 10 puncte a contribuţiilor de asigurări sociale, pe întreaga durată a mandatului. În opinia sa, scăderea cu 6 puncte procentuale a contribuţiilor la asigurările sociale va scoate la suprafaţă munca la negru şi va crea noi locuri de muncă. El s-a întrebat dacă „fostul PD” ar mai fi fost împotriva acestei măsuri dacă ar fi făcut parte din Guvern. Tăriceanu a mai arătat că în bugetul de stat se prevăd finanţări majore în patru direcţii prioritare: educaţie, sănătate, agricultură, infrastructură.



12