Buretele Bob Pantaloni Pătraţi, prea gay pentru audienţa din Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Buretele Bob Pantaloni Pătraţi, prea gay pentru audienţa din Ucraina

Monden 23 August 2012 / 00:00 1066 accesări

Sponge Bob Square Pants, în traducere, Buretele Bob Pantaloni Pătraţi, este considerat a fi un personaj animat mult prea gay şi riscă să fie expulzat din Ucraina. Este, oare, Buretele Bob homosexual? Relaţia lui cu bunul său prieten Patrick Star, o stea de mare, este, oare, de natură să îi perturbe pe copii? Acestea sunt întrebările pe care şi le pun cu cam multă seriozitate membrii comisiei naţionale pentru protejarea moralităţii publice din Ucraina. Comisia care nu şi-a dat încă avizul definitiv s-a sesizat după publicarea unui raport redactat de un mic grup catolic, Familia sub protecţia Sfintei Fecioare, care pretinde că micuţul burete galben şi acoliţii lui marini promovează homosexualitatea.

Şi alte seriale de animaţie, precum ”The Simpsons / Familia Simpson”, ”Teletubbies” şi ”Futurama”, sunt acuzate că vizează distrugerea familiei şi promovarea drogurilor şi a altor vicii. Potrivit unui psiholog citat în raport, copiii cu vârste cuprinse în intervalul 3-5 ani care urmăresc aceste seriale fac grimase şi glume în faţa adulţilor pe care nu îi cunosc, izbucnesc în râs şi repetă de o manieră insolentă fraze lipsite de sens. Deşi grupul Familia sub protecţia Sfintei Fecioare nu a reuşit până în prezent să obţină interzicerea serialului ”The Simpsons / Familia Simpson”, a reuşit în schimb să interzică pe marile ecrane din Ucraina parodia ”Bruno”, cu Sacha Baron Cohen.

Buretele Bob Pantaloni Pătraţi a stârnit controverse nu doar în Ucraina. Astfel, în oraşul francez La Ciotat, din apropiere de Marsilia, mai multe statui uriaşe, de circa patru metri, cu efigia îndrăgitului personaj de desene animate, urmau să fie instalate la o adâncime de câţiva metri pe fundul mării, în viitorul parc naţional acvatic Calanques, spre bucuria copiilor care vor lua lecţii de scufundări marine. Acest proiect a sedus Primăria din La Ciotat, însă a fost abandonat în luna aprilie, din cauza reticenţelor exprimate de mai multe asociaţii locale, care denunţau comercializarea sitului marin şi spuneau că această iniţiativă nu este compatibilă cu normele de protejare a zonei. Agenţia de publicitate Ubi bene, care lucra de zece luni la acest eveniment pentru reţeaua de televiziune Nickelodeon, cu sprijinul municipalităţii, s-a văzut nevoită în cele din urmă să renunţe. Agenţia a încercat mai întâi să mute locul de expunere în largul plajelor din La Ciotat şi să reducă numărul statuilor la una singură, înainte de a renunţa definitiv la acest proiect.

”Buretele Bob Pantaloni Pătraţi” este un serial de desene animate american, ce se bucură de o popularitate tot mai mare. David Bowie, David Hasselhoff, Johnny Depp, Victoria Beckham şi Ricky Gervais şi-au împrumutat şi ei vocile unor personaje din acest show apreciat atât de copii, cât şi de adulţi.

Taguri articol


12