Cadou special de la Tecău pentru micii tenismeni constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A patra ediție a evenimentului „Kid's Day”

Cadou special de la Tecău pentru micii tenismeni constănțeni

Sport 06 Decembrie 2015 / 17:09 2559 accesări

Micii tenismeni l-au asaltat pe campionul de la Wimbledon pentru a-i smulge un autograf

Micii tenismeni l-au asaltat pe campionul de la Wimbledon pentru a-i smulge un autograf

Horia Tecău, alături de primul său antrenor, Ion Macoveiciuc

Horia Tecău, alături de primul său antrenor, Ion Macoveiciuc

Printre cei care au jucat cu Horia Tecău s-a numărat și campionul național la categoria de vârstă sub 13 ani, Sebastian Gima

Printre cei care au jucat cu Horia Tecău s-a numărat și campionul național la categoria de vârstă sub 13 ani, Sebastian Gima

Cel mai bun tenismen român al momentului a dat un autograf special pentru directorul LPS „Nicolae Rotaru”, Andrei Szemerjai

Cel mai bun tenismen român al momentului a dat un autograf special pentru directorul LPS „Nicolae Rotaru”, Andrei Szemerjai

La final, participanții au făcut o fotografie de grup cu idolul lor

La final, participanții au făcut o fotografie de grup cu idolul lor

Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța a devenit neîncăpătoare duminică dimineața, când peste 100 de copii au venit să joace tenis cu Horia Tecău, la a patra ediţie a evenimentului „Kid's Day”, un cadou perfect pentru micii iubitori ai tenisului cu ocazia zilei de Moș Nicolae. Emoționat și cu zâmbetul pe buze, sportivul în vârstă de 30 de ani s-a transformat în partener de joacă pentru puștii care fac primii pași în tenis. În plus, Tecău a adus cu el două dintre cele mai importante trofee cucerite de-a lungul carierei, cel de la Wimbledon, câștigat la dublu alături de olandezul Jena-Julien Rojer, în acest an, și cel de la Australian Open, obținut împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands, în 2012, la dublu mixt. Timp de aproape două ore, tenismenul clasat pe locul secund în ierarhia mondială de dublu s-a distrat alături de copii, s-a fotografiat cu ei şi a oferit numeroase autografe. Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât Tecău a revenit acolo unde și-a început aventura în sportul alb și s-a întâlnit cu foștii săi profesori.

„Deja a devenit o tradiție. Este modul meu de a da înapoi copiilor ceea ce am primit. Am fost și eu copil, știu ce înseamnă să ai ocazia să joci cu un profesionist și să ai în față un model. Pe mine m-a motivat și m-a ambiționat să devin campion. Cu acest gând am început organizarea evenimentului. Mă bucur că în acest an am putut să-l aduc aici, locul unde am început tenisul, alături de antrenorii cu care am făcut primii pași, la școala unde am învățat. Este un moment emoționant pentru mine să revin în aceste locuri, să-mi revăd foștii profesori și, dacă pot, prin prezența mea aici să-i motivez pe copii să devină campioni, să fie încrezători că pot realiza acest lucru. Pentru mine este o misiune îndeplinită. Am o viață aglomerată, cu multe turnee și antrenamente, dar este unul dintre lucrurile pe care le fac cu plăcere și mă încarc cu energie jucând cu acești copii. Unul dintre proiectele mele de viitor este înființarea unei academii de tenis la Constanța”, a explicat campionul de la Wimbledon.

Printre participanți s-a numărat și Sebastian Gima, campionul național la sub 13 ani și una dintre marile speranțe ale tenisului românesc. „Horia este idolul meu, la fel ca și Simona Halep. M-am simțit foarte emoționat și m-am bucurat că am putut schimba câteva mingi cu el. A fost cel mai frumos cadou de Moș Nicolae! Mi-aș dori să devin ca ei și asta se poate doar cu multă muncă”, a mărturisit Sebastian Gima.

EMOȚII PENTRU PROFESORI

Extrem de emoționați au fost și foștii profesori ai tensimenului constănțean, care i-au mulțumit pentru că a adus acest eveniment în locul unde a învățat. „Horia nu a fost plecat niciun moment, a fost mereu cu sufletul aici. A demonstrat că este un copil cu foarte mult bun simț. Nu a uitat niciodată locul din care a plecat și în fiecare an revine cu plăcere, așa cum fac toți marii campioni care au învățat la liceul nostru, Simona Halep sau Eliza Samara. M-am bucurat extraordinar de mult, pentru că Horia a devenit un simbol al României și nu este puțin pentru un copil să schimbe câteva mingi cu cel mai bun tenismen de dublu din lume. Este și ziua liceului nostru, iar fostul meu coleg Nicolae Rotaru sunt convins că de acolo, de sus, se bucură pentru aceste rezultate”, a spus directorul LPS „Nicolae Rotaru”, Andrei Szemerjai. „A fost o plăcere să-l văd din nou pe Horia aici, în sală, după atâția ani, mai ales că vine după o serie de rezultate extraordinare”, a declarat primul antrenor al constănțeanului, Ion Macoveiciuc.

Citește și:

Trei sportivi constănțeni sunt nominalizați în ancheta BTA

Halep și Tecău, cei mai buni tenismeni români ai anului

Constănțeanul Horia Tecău, campionul... campionilor



12