Callatis 2012 a urcat pe podium!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a III-a, Seria a 2-a, etapa a 5-a: ACS CALLATIS 2012 MANGALIA - GLORIA POPEŞTI-LEORDENI 1-0

Callatis 2012 a urcat pe podium!

Sport 28 Septembrie 2013 / 00:00 577 accesări

Vineri după-amiază a avut loc etapa a 5-a din Liga a III-a la fotbal, rundă în care ACS Callatis 2012 Mangalia a primit vizita formaţiei Gloria Popeşti-Leordeni. După un joc pe care gazdele l-au controlat în cea mai mare parte a timpului, mangalioţii s-au impus cu 1-0, prin golul înscris de Erdinci Cogali, în min. 7. Până la pauză, Vărzaru a şutat în bară, iar Calagi a irosit o mare ocazie de gol. În repriza a doua s-a jucat mai mult pe contre, dar nu s-a mai înscris. În urma acestei victorii, a treia consecutivă, Callatis a urcat pe locul 3 în clasament!

„Eu am preluat echipa destul de târziu, iar mai mulţi jucători importanţi au venit cu o săptămână înainte de startul campionatului. Acum, echipa este în creştere din punct de vedere fizic, pregătirea fizică este la un nivel acceptabil, aş spune, iar de aici - şi rezultatele. Avem în lot şi câţiva jucători de valoare, capabili să facă diferenţa în meciuri. Astăzi (n.r. - vineri) am făcut un joc oarecum bun, iar pe lângă golul marcat, am mai avut trei-patru situaţii clare de a înscrie”, a declarat antrenorul principal al echipei din Mangalia, Bănică Oprea. Au evoluat pentru Callatis (antrenori Bănică Oprea şi Aurel Chelu): Drumen - Soldat, Blăniţă, L. Florea, Eracai - Erdinci Cogali, D. Prodan - Calagi (88 Cioinac), Enis Cogali (80 Dumitraşcu), Şicu (70 Manoilă) - Vărzaru (60 Doicaru).

Celelalte rezultate înregistrate în Seria a 2-a: Rapid Feteşti - Viitorul Axintele 0-5; Dunărea Călăraşi - CS Afumaţi 0-4; Oţelul II Galaţi - CS Voluntari 0-2; CS Ştefăneşti - Progresul Cernica 4-1; Conpet Cireşu - Sporting Lieşti 4-0.

Clasament: 1. Voluntari 13p (golaveraj: 9-1); 2. Ştefăneşti 12p (11-4); 3. Callatis 10p (6-7); 4. Călăraşi 9p (11-7); 5. Axintele 9p (9-5); 6. Afumaţi 8p (12-5); 7. Popeşti-Leordeni 7p (5-5); 8. Galaţi 7p (6-9); 9. Cernica 3p (6-10); 10. Cireşu 3p (4-9); 11. Lieşti 3p (6-12); 12. Feteşti 3p (1-12).



12