Callatis 2012 încearcă să rămână pe podium

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a III-a, Seria a 2-a, etapa a 6-a: ACS CALLATIS 2012 MANGALIA - VIITORUL AXINTELE

Callatis 2012 încearcă să rămână pe podium

Sport 04 Octombrie 2013 / 00:00 464 accesări

Astăzi, de la ora 15.00, va avea loc etapa a 6-a din Liga a III-a la fotbal. Iată partidele programate în Seria a 2-a: ACS Callatis 2012 Mangalia - Viitorul Axintele; CS Afumaţi - Rapid Feteşti; CS Voluntari - Dunărea Călăraşi; Progresul Cernica - Oţelul II Galaţi; Gloria Popeşti-Leordeni - Conpet Cireşu. Meciul Sporting Lieşti - CS Ştefăneşti va avea loc mâine, de la ora 15.00.

Callatis 2012 va primi la Mangalia vizita formaţiei Viitorul Axintele, câştigătoarea de anul trecut a Seriei a 2-a, care nu a promovat în eşalonul secund pentru că nu a respectat regulamentul competiţiei. Axintele a pierdut promovarea după ce clubul a fost depunctat de Comisia de Disciplină a FRF pentru nerespectarea prevederilor din regulamentul ROAF, care impun ca echipele care evoluează în Liga a III-a să înscrie la competiţii cel puţin trei grupe de copii şi juniori. Meciul de la Mangalia opune două fruntaşe ale clasamentului, iar Callatis îşi poate păstra poziţia pe podium în cazul unei victorii, care ar fi a patra consecutivă pentru jucătorii antrenaţi de Bănică Oprea şi Aurel Chelu.

Clasament: 1. Voluntari 13p (golaveraj: 9-1); 2. Ştefăneşti 12p (11-4); 3. CALLATIS 10p (6-7); 4. Călăraşi 9p (11-7); 5. Axintele 9p (9-5); 6. Afumaţi 8p (12-5); 7. Popeşti-Leordeni 7p (5-5); 8. Galaţi 7p (6-9); 9. Cernica 3p (6-10); 10. Cireşu 3p (4-9); 11. Lieşti 3p (6-12); 12. Feteşti 3p (1-12).



12