Caravana lansării candidaţilor PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Caravana lansării candidaţilor PSD

Administrație 24 Mai 2008 / 00:00 680 accesări

Social-democraţii constănţeni au lansat ieri candidaţii pentru alte şase primării din judeţul Constanţa. Pe o scenă special amenajată în localitatea Adamclisi, candidaţii PSD la Primăriile Adamclisi, Ion Corvin, Rasova, Aliman, Deleni şi Peştera au fost prezentaţi în faţa miilor de oameni prezenţi. Alături de ei s-au aflat primari PSD din tot judeţul, parlamentarii Alexandru Mazăre, Eduard Martin, Lucian Băluţ, dar şi prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, preşedintele CJC, Constantinescu Nicuşor-Daniel. Dacă Eduard Martin le-a vorbit oamenilor despre programul România Socială, iniţiat de PSD, care urmăreşte creşterea nivelului de trai, Alexandru Mazăre a criticat activitatea de patru ani a “portocaliilor“, care, potrivit afirmaţiilor lui, nu au făcut altceva decît să distrugă tot ce le-a stat în cale. “Noi am construit, iar ei au venit din urmă şi au demolat, au distrus tot ce am reuşit noi să realizăm. Au trecut patru ani şi ei nu au construit nimic“, a declarat Alexandru Mazăre. Constantinescu a completat afirmaţiile deputatului constănţean, spunînd că, în timp ce alţii “propovăduiesc destrămarea, noi dotăm şcolile cu calculatoare“. Potrivit spuselor preşedintelui CJC, toate unităţile importante care ofereau locuri de muncă la nivelul judeţului au fost desfiinţate de către Convenţia Democratică, distrugîndu-se judeţul şi economia acestuia. “În patru ani, noi am reuşit să reabilităm 81 de cămine culturale, 127 de unităţi de învăţămînt, 73 de dispensare şi 41 de sisteme de alimentare cu apă potabilă. De curînd, am demarat un nou proiect, prin care, pînă în 2009, vom pietrui toate uliţele din mediul rural. Am luat un împrumut de 3.000 miliarde lei, pentru a finaliza toate lucrările de infrastructură în judeţ. Trebuie să finalizăm reabilitarea tuturor dispensarelor, căminelor culturale, să pietruim toate drumurile şi să alimentăm cu apă potabilă toate localităţile judeţului“, a declarat Constantinescu. El a mai spus că, după modelul de la Constanţa, unde se construiesc locuinţe ieftine pentru tineri, va încuraja acest proiect şi în mediul rural.

Programe concrete de reabilitare a infrastructurii

Candidatul PSD la Primăria Aliman, primarul Gheorghe Topalu, a afirmat că, în timpul mandatului său, s-a reuşit alimentarea cu apă potabilă a satului Vlahi, reabilitarea iluminatului public şi a căminului cultural din Aliman, s-au modernizat şcolile. “Trebuie să completăm lista realizărilor cu finalizarea alimentării cu apă a tuturor satelor din comună, amenajarea canalizării, construirea unui cămin cultural în satul Dunăreni şi pietruirea integrală a drumurilor“, a declarat Topalu. Primarul din Adamclisi, Emilian Burcea, candidat şi el la un nou mandat, a spus că lista realizărilor din ultimii patru ani este amplă, dar cea a obiectivelor pe care şi le-a propus în viitor o depăşeşte: amenajarea canalizării şi a unei staţii de epurare, asfaltarea drumurilor Adamclisi - Abrud, Adamclisi - Zorile, construirea unui stadion, a unei grădiniţe noi la Adamclisi fiind doar cîteva dintre proiecte. Candidatul PSD la Primăria Deleni, Marian Dan, a declarat că în comună se resimte lipsa infrastructurii de bază. El îşi propune să pietruiască integral drumurile, să racordeze toate satele comunei la reţeaua de alimentare cu apă potabilă, să amenajeze sistemul de canalizare şi parcuri pentru copii, să reabiliteze toate unităţile de învăţămînt. Şi candidatul PSD pentru funcţia de primar al comunei Peştera, viceprimarul Valentin Vrabie, a declarat că are proiecte mari pentru comună. “În ultimii 20 de ani, în comună nu au fost aduse investiţii. Trebuie să iau totul de la A, la Z. În cei patru ani cît am fost viceprimar nu mi s-a permis să îmi promovez ideile şi proiectele. Trebuie să pietruim toate drumurile din comună, să reabilităm iluminatul public, dispensarul. Am multe proiecte sociale pentru tineri şi pentru persoanele cu probleme sociale“, a declarat Vrabie.



12