Cazul navei cu oi răsturnată la Midia, fără precedent...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trei săptămâni de la incident

Cazul navei cu oi răsturnată la Midia, fără precedent...

Eveniment 12 Decembrie 2019 / 19:08 2412 accesări

Nava încărcată cu 14.600 de oi şi răsturnată pe un bord în Portul Midia se află încă în același loc, la aproape trei săptămâni de la accidentul naval. Administraţia Porturilor Maritime spune că este vorba despre un caz fără precedent și pentru că nu poate interveni la navă în aşa fel încât să fie adusă la mal. Practic, Administraţia Porturilor Maritime, instituţia care are autoritatea de a se ocupa de nava răsturnată la Midia, nu are capacitatea să întoarcă nava pe poziţie şi să o aducă la cheu, motiv pentru care a cerut oferte de la firme specializate și dotate cu echipamenele necesare. Pentru că este o premieră şi nu s-au mai confruntat cu o astfel de situaţie, reprezentanţii APMC spun că nu pot estima când va fi rezolvată situaţia. Daniela Şerban, directorul general al Administrației Porturilor Maritime Constanţa, a explicat joi ce urmează să se întâmple. „CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa nu poate realiza operaţiunea cu forţe proprii, neavând utilajele necesare. Din acest motiv, au fost începute demersurile în vederea solicitării de oferte, conform legii, pentru a putea decide ce firmă va interveni efectiv pentru ranfluarea navei. Atunci când vor fi depuse ofertele, CN APM va lua rapid o decizie pentru a începe operaţiunea”, a declarat directorul CNAPMC, Daniela Șerban.

Reprezentanţii Administrației Porturilor Maritime nu pot estima însă când va fi terminată operaţiunea: „Acest caz nu are precedent, iar din acest motiv este dificil de estimat când va fi finalizată operaţiunea. Trebuie luate în calcul valoarea, soluţia tehnică a firmei care va face ranfluarea, dar va fi foarte importantă şi durata operaţiunii pe care o va propune în ofertă”.

În ceea ce priveşte pericolul ecologic de infestare a apei şi a aerului în zonă, APMC a transmis că nava este înconjurată cu baraje antipoluante şi că până acum nu au fost întregistrate scurgeri de combustibil. „Zona este monitorizată continuu pe apă şi pe uscat din 3 în 3 ore. Nu au apărut irizaţii de combustibil şi se intervine dacă mai ies la suprafaţă leşuri de animale. După incident, CN APM SA a acţionat şi a adunat toate cadavrele din apă, care au fost predate unei firme specializate pentru neutralizare. Acţiunea va continua dacă o impun condiţiile”, a transmis CNAPMC.

De asemenea, verificările CNAMPC sunt completate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, care monitorizează calitatea aerului din zonă.



Ştiri recomandate

12