Centre de informare turistică la frontiera cu Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La iniţiativa CJC

Centre de informare turistică la frontiera cu Bulgaria

Eveniment 17 Ianuarie 2007 / 00:00 756 accesări

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, însoţit de o delegaţie a Consiliului, din care a făcut parte şi vicepreşedintele Petre Stancă, s-a deplasat ieri la punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, de la graniţa cu Bulgaria, pentru a vedea care este situaţia clădirilor aflate în patrimoniul CJC din acea locaţie. În urma aderării României la Uniunea Europeană, la punctele de trecere de la frontiera româno-bulgară nu se mai efectuează decît un singur control, de una sau de cealaltă parte a graniţei. Prin urmare, o comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai celor două state, a vizitat toate punctele de trecere şi, în funcţie de dotările existente în partea română sau în cea bulgară, s-a decis care din locaţii serveşte drept unic punct de trecere a frontierei. La Negru Vodă s-a decis ca punctul bulgar de frontieră să fie utilizat pentru efectuarea controlului la graniţă. Conform spuselor reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, clădirile care serveau pînă acum pentru efectuarea controlului de către autorităţile române ar urma să intre în conservare. Preşedintele CJC a declarat ieri că una din clădiri aparţine CJC şi a fost utilizată pentru colectarea taxei ecologice în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară. „Pentru că acum nu se mai colectează această taxă, trebuie să găsim o destinaţie pentru această clădire. În opinia mea, în momentul de faţă, un punct de informare turistică între România şi Bulgaria, respectiv între Constanţa şi Dobrich este necesar. De asemenea, sînt aici cîteva clădiri private, cu concesiune de la Primăria Negru Vodă, şi trebuie să vedem ce se întîmplă cu ele pentru că pot fi transformate în unităţi de alimentaţie publică, farmacii, cabinete medicale. Ne reorientăm cu destinaţia acestor clădiri, pentru că este foarte important. În această zonă, circulaţia se desfăşoară în continuare, microbuzele au început să facă legături între Constanţa, Tulcea şi judeţe din Bulgaria şi deci se poate face o staţie de călători aici”, a declarat Nicuşor Constantinescu. El a afirmat că va contacta autorităţile bulgare pentru înfiinţarea unor puncte comune de informare turistică în toate punctele de trecere a frontierei dintre judeţele Constanţa şi Dobrich.

Totodată, preşedintele CJC a afirmat că trebuie găsite soluţii pentru Primăria Negru Vodă în ce priveşte finanţarea lucrărilor de întreţinere a fîşiei de frontieră. Conform legislaţiei privind finanţele publice, care prevede că Guvernul trebuie să asigure unei autorităţi locale banii necesari pentru întreţinerea frontierei, desfiinţîndu-se taxa ecologică şi taxa de drum, Guvernul trebuie să asigure o altă sursă de finanţare pentru întreţinerea frontierei”, a spus Constantinescu. La rîndul lui, primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin, a declarat: „La ora actuală avem în întreţinere fîşia de frontieră, obligatoriu, în baza Legii 5. Zilnic trimitem personal să facă curăţenie în punctul de trecere a frontierei. Aşteptăm ca Guvernul să ne asigure şi o sursă de finanţare. Căutăm deocamdată alte surse de finanţare, pînă vine cea de la buget. Acum asigurăm cheltuielile necesare din bugetul mic al localităţii noastre. Din 1.500 de locuri de muncă nu mai avem decît 150 şi sperăm ca Guvernul să se gîndească şi la Negru Vodă şi la celelalte localităţi de frontieră pentru a ne ajuta să nu ne facem de ruşine, pentru că noi reprezentăm poarta de intrare în România”.



12