Centru pentru copil şi mamă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Centru pentru copil şi mamă

Social 20 Februarie 2010 / 00:00 462 accesări

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului se pregătesc să lanseze proiectul „Dezvoltarea Centrului de primire a copilului în regim de urgenţă prin extinderea cu un modul destinat primirii în regim de urgenţă a mamei şi copilului”. „Prin acest proiect ne propunem să realizăm un nou corp de clădire, lângă Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă, unde să poată fi cazate cuplurile mamă-copil”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea. Ea a adăugat că acesta va găzdui numai cazurile sociale. Nu vor fi găzduite mamele în cazul copiilor neglijaţi sau abuzaţi în familie. „În decursul anilor, am constatat că facem un deserviciu copiilor din cazurile sociale separându-i de părinţi. Din acest motiv, am dorit introducerea acestui nou tip de serviciu. Suntem primii din ţară care vom avea un astfel de modul pentru cuplul mamă-copil”, a precizat Roxana Onea. Banii necesari pentru ridicarea noului corp de clădire provin din fonduri europene nerambursabile (2.795.024,06 lei), precum şi din contribuţie proprie DGASPC (prin intermediul Consiliului Judeţean Constanţa - 169.633,37 lei). Centrul are o capacitate de 16 locuri (pentru 16 cupluri mamă - copil). Aceştia vor putea sta în centru o perioadă de 90 de zile. În acest timp, mama va fi consiliată psihologic şi va fi ajutată să îşi găsească un loc de muncă, în cazul în care nu are unul. Potrivit datelor deţinute de DGASPC, anual, asistenţii sociali întîlnesc, în medie, 6-7 cazuri sociale care impun măsura instituţionalizării copiilor.



12