China retrage de pe piaţă produsele lactate fabricate înainte de 14 septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

China retrage de pe piaţă produsele lactate fabricate înainte de 14 septembrie

Monden 16 Octombrie 2008 / 00:00 484 accesări

Autorităţile chineze au cerut retragerea de urgenţă de pe piaţă a tuturor produselor lactate fabricate înainte de 14 septembrie, dată la care a izbucnit scandalul laptelui praf contaminat cu melamină. Toate produsele fabricate înainte de data respectivă vor fi verificate pentru a fi depistate eventuale urme de melamină, substanţă chimică adăugată laptelui praf ce a provocat moartea a patru bebeluşi. Nicio explicaţie nu a fost însă oferită pentru faptul că produsele nu au fost retrase de pe piaţă în momentul izbucnirii scandalului, la jumătatea lunii septembrie. Recomandarea respectivă nu fusese încă publicată miercuri pe site-urile celor şase administraţii centrale. Potrivit agenţiei China Nouă, această recomandare prevede ca produsele care vor trece testele să poată fi scoase din nou pe piaţa internă cu o etichetă care atestă că nu conţin melamină. În schimb, cele contaminate cu respectiva suibstanţă chimică vor fi retrase permament de la vînzare. China a dat asigurării comunităţii internaţionale, la sfîrşitul lunii septembrie, că noile teste efectuate demonstrează că produsele lactate fabricate după data de 14 septembrie nu sînt contaminate cu melamină. Cel mai recent bilanţ relevă că peste 10.000 de copii sînt în continuare spitalizaţi, din totalul de 46.810 care au fost internaţi după consumul laptelui contaminat.

Pe de altă parte, o cantitate mare de melamină a fost depistată în lapte concentrat produs în Thailanda. Ministerul thailandez al Sănătăţii Publice a precizat că o concentraţie foarte mare de melamină a fost depistată într-un probă de lapte concentrat Mali, produs cu ulei de palmier.



12