Aprobarea ordonanţei de urgenţă privind Codul de Bune Practici dintre retaileri şi furnizori întîrzie. Aceasta nu este încă semnată de Ministerul Economiei şi de agenţia pentru IMM-uri şi ar putea să nu mai treacă în actuala guvernare. „Ordonanţa de urgenţă e gata, dar nu mai avem ce face cu ea (...) Imposibil de spus dacă această ordonanţă va mai trece în actuala guvernare”, a declarat, ieri, consilierul ministrului Agriculturii, Constantin Rudniţchi, la conferinţa România Retail 2008 organizată de agenţia Mediafax. Producătorii se aşteptau ca ordonanţa să fie adoptată în luna noiembrie. Codul de Bune Practici a fost semnat de retaileri şi furnizorii din domeniul agroalimentar (reprezentanţii Metro Cash&Carry, real,- Hypermarket, Cora, Selgros Cash&Carry, Carrefour, Auchan şi Kaufland, din partea retailerilor, şi reprezentanţii Romalimenta, Asociaţia Română a Cărnii, Asociaţia Patronală din Industria Laptelui, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, Rompan, Patronatul Român al Cărnii de Porc şi Uniunea Naţională a Crescătorilor de Păsări, din partea patronatelor din industria alimentară) la începutul lunii iulie. Consiliul Concurenţei a avizat Codul de Bune Practici, apreciind acesta că nu contravine legislaţiei din domeniul concurenţei, dar a avertizat că aplicarea prevederilor nu trebuie să conducă la o “transparenţă excesivă”. Unul dintre cele mai dezbătute puncte ale Codului se referă la preţul de vînzare, care este negociabil în funcţie de avantajele acordate comerciantului (discount, bonus) şi de costurile generate de serviciile prestate de comerciant şi facturate furnizorului. Referitor la taxele plătite de producători către retaileri, Ghidul prevede că furnizorii nu pot fi obligaţi de comercianţi să contribuie la costurile de marketing, de deschidere sau de reamenajare a magazinelor. În plus, neacceptarea acestor servicii nu poate fi luată în calcul drept clauză de încetare a colaborării între cele două parţi. Potrivit Ghidului, comerciantul trebuie să anunţe în prealabil delistarea unui produs al furnizorului, astfel încît acesta să poată să îşi reconsidere strategia comercială, în cazul în care este dependent de livrările către comerciantul respectiv. Totodată, retailerii nu au voie să le impună furnizorilor să nu vîndă şi altor comercianţi la un preţ mai mic decît cel la care vinde şi respectivului comerciant. În aceeaşi ordine de idei, şi furnizorului îi este interzis să condiţioneze comerciantul să păstreze un anumit preţ de raft. Producătorii şi retailerii s-au înţeles ca magazinele să plătească penalităţi pentru întîrzierile la plata furnizorilor, similare cu penalităţile plătite de furnizori, în situaţii precum întîrzierea la livrarea mărfii. Documentul mai recomandă ca termenele de plată să nu depăşească 30 de zile pentru produsele agroalimentare, iar în contractul comercial să nu fie impuse cantităţi minime de comandă. Menţionăm că documentul a fost solicitat de furnizorii din industria alimentară care i-au acuzat pe retaileri că aplică taxe care duc la creşterea preţurilor şi le scad profitabilitatea, iar dezvoltarea excesivă a marilor lanţuri de magazine duce la dobîndirea monopolului în comeţ şi falimentarea magazinelor de cartier. Totodată, extinderea lanţurilor de supermarketuri şi hipermarketuri conferă acestora o putere excesivă în negocierile cu furnizorii, cărora le impun clauze contractuale dezavantajoase, au mai susţinut producătorii.