Colțul Troll-ului - Prea bancher, prea ca la țară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Prea bancher, prea ca la țară

Eveniment 14 Aprilie 2015 / 00:00 615 accesări

Trei dintre cele șapte bănci contactate de Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), care s-a oferit să medieze o întâlnire cu clienții împrumutați în franci și bancheri, au dat dovadă de o atitudine neconstructivă! Ce surpriză! „Fie n-au răspuns deloc (Banca Românească), fie au spus că nu consideră oportună o asemenea întâlnire (Bancpost și OTP). Cel mai bun răspuns a venit de la Raiffeisen, care ne-a invitat la o discuție de trei ore, la sediul central. Și cei de la Volksbank au fost de acord, iar meeting-ul va avea loc după Paște, când se finalizează schimbarea de acționariat (Volksbank a fost preluată de către Banca Transilvania - n.r.)“, spun cei de la AURSF. Ei apreciază că refuzul băncilor de a discuta despre criza creditelor în franci înseamnă, de fapt și de drept, ignorarea propriilor clienți, „ceea ce contravine tuturor mesajelor lansate public și îndemnurilor la negocieri făcute de instituțiile care reglementează activitatea bancară“. Ce-i de făcut? Demersuri. La diverse instituții din țară și din străinătate. Vor avea sau nu succes? Greu de spus. Cel mai probabil nu, pentru că bancherii nu reacționează la chestiuni legale. Au scăpat, după ani buni de procese, și de sancțiuni de la Consiliul Concurenței. Pot fenta la infinit o mică asociație de protecție a consumatorilor, care-i amenință cu demersuri, recomandări și postări neprietenoase pe Facebook.

Taguri articol


12