Colțul Troll-ului - Primul Credit Convertit, o nouă utopie de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Primul Credit Convertit, o nouă utopie de stat

Eveniment 20 Martie 2015 / 00:00 504 accesări

Din mașinăria infernală de proiecte cu nuanțe populiste, amplasată strategic în subsolul Ministerului Finanțelor, a mai ieșit o perlă - proiectul care prevede conversia în lei a creditelor în valute care s-au apreciat cu peste 50% față de leu, raportat la momentul contractării creditului. La prima vedere, e rost de bucurie, mai ales că suntem în plină criză a francului elvețian și nici dolarul nu pare să înțeleagă că nu ne place de el atunci când costă 4 lei și ceva. Proiectul în cauză nu rezistă însă nici măcar unei verificări superficiale. N-are în spate niciun studiu de impact, n-are aviz de la banca centrală și, în condițiile în care băncile se pregătesc să negocieze cu clienții, este în plus. Astea ar fi cele mai mici probleme. Semnul clar că proiectul a fost făcut pe genunchi este că autorii săi ignoră complet ideea de volatilitate a cursului. Să zicem că un curs de 4,7 lei/euro ar însemna o depreciere cu 50% față de momentul contractării creditului. Mergi și depui cerere de conversie la bancă. A doua zi, cursul scade la 4,65 lei/euro. Retragi cererea, nu? Dar dacă, în a treia zi, cursul urcă la 4,71 lei/euro? Ce faci atunci? Interesant este că în această schemă este tras și Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, întrucât statul vrea să garanteze 50% împrumuturile convertite. Ce treabă are FNGCIMM cu asta? Nu se știe... poate e un nou program. Primul Credit Restructurat, Prima Casă Executată Silit, Prima Conversie? Ar mai fi și alte motive 100% tehnice pentru care programul nu va vedea lumina zilei, dar zic să nu ne pierdem vremea.



12