Iubitorii de teatru constănţeni şi-au făcut plăcerea, într-o zi asimilată, de obicei, cu relaşul pe scenă. Luni seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor a avut loc reprezentaţia comediei “Piscina de la miezul nopţii“, un spectacol montat de una dintre cele mai noi companii teatrale private din Bucureşti, “Teatrul meu“. Piesa de moravuri, după textul dramaturgului Peter Karvaš, a fost pusă în scenă de cunoscutul regizor Grigore Gonţa, acum şi în postură de producător, cu o distribuţie de excepţie ce a atras un public numeros. Experienţa şi carisma unor actori consacraţi precum Marin Moraru, Dumitru Rucăreanu, Marius Bodochi şi Eugenia Maci a primit replica din partea mai tinerilor Tania Popa, Răzvan Oprea şi Mariana Liurca, ce şi-au adus contribuţia de prospeţime şi culoare.

“Piscina de la miezul nopţii“, un spectacol plin de poante şi suspans, în care high-life-ul englezesc intră în alertă pentru că prostituatele vor... sindicat

Emanciparea femeilor, indiferent de statutul social pe care îl au şi ipocrizia bărbaţilor ce încearcă să le dejoace cele mai bune intenţii rămîne un subiect generos pentru dramaturgi, indiferent de trecerea timpului. Nu este un război al sexelor, ci o înfruntare între personaje-tip ce ocupă cu legitimitate sau nu un loc pe scara socială. “Piscina de la miezul nopţii“ este o comedie spumoasă, plină de poante şi suspans, în care high-life-ul englezesc intră în alertă pentru că prostituatele vor... sindicat. Pentru a produce întregul său efect, comedia cere "o anestezie momentană a inimii" - vorba lui Henri Bergson - adresîndu-se inteligenţei. Comicul de situaţii, de limbaj este captat în rîsul spectatorului de teatru, cu atît mai puternic cu cît sala este mai plină. Rigiditatea ideii, automatismul aceleiaşi idei, frivolitatea şi viciul sînt oglindite în această piesă. Fără îndoială, sînt vicii la care sufletul aderă profund cu tot ceea ce are el mai intim şi mai fecund prins într-un cerc de mişcător de schimbări.

Inadaptarea gravă la viaţa socială, la o distribuţie cît mai judicioasă a resurselor materiale ale societăţii face loc intrigii: o absolventă a Facultăţii de Istorie a Artei şi un critic muzical ajung să îşi închirieze serviciile; ea ca prostituată, el ca majordom. Comicul piesei este un fel de gest social şi sancţiunea ce se cuvine unei societăţi dominate de practici imorale ascunse sub condescendenţă ipocrită. Continuitatea formelor comice pe firul bufoneriilor de clovn şi jocul rafinat al actorilor au fost întrerupte, din păcate, doar de soneriile telefoanelor mobile pe care probabil spectatorii au uitat să le închidă, captivaţi de piesă. Comicul balansează între viaţă şi artă, iar Marius Bodochi, interpretul personajului Cole, a sancţionat cu spontaneitate lipsa de politeţe a telefoanelor, încăpăţînate să nu se dezică de misiunea lor de a suna.

Expresivitatea arhicunoscută a unor actori, precum Marin Moraru sau Dumitru Rucăreanu, nu le-a ştirbit din prospeţimea înfăţişării care a "creionat" toate nuanţele posibile ale stărilor sufleteşti exprimate de personaje. Promisiunile fierbinţi, indecizia aiuritoare, ipocrizia şireată, zăpăceala fundamentală a întregii situaţii se clarifică în finalul cu sfîrşit fericit: doar iubirea salvează lumea! Mai rămîne de menţionat doar graţia actriţelor Eugenia Maci, Tania Popa şi Mariana Liurca. Acolo unde dialogurile îngroşau la suprafaţă viaţa suflească, unde mişcarea trebuia să contrarieze graţia, atitudinile, gesturile şi frumuseţea acestor actriţe - pusă în evidenţă de vestimentaţia semnată Doina Levintza - a completat şi echilibrat dinamica piesei cu ilaritatea formelor. Gelos pe cuvînt, gestul aleagă în urma gîndului şi tinde uneori să se folosească de interpret, însă partea feminină a distribuţiei a uitat de capcana de a funcţiona în mod automat. Emanciparea şi neliniştea trăirilor au rămas comice prin asocieri surprinzătoare de la solidaritatea dintre prostituate ce tind să devină sindicaliste şi soţiile adesea înşelate cu acestea la educaţia şi bogăţia asimilate cu high-life şi lipsa de scrupule şi viciul. Ar fi himeric să vrem să definim toate efectele comice ale acestei piese printr-o formulă simplă. Există o logică a imaginaţiei ce nu este logica raţiunii, căreia i se opune uneori. Visul nu poate fi abandonat capriciului, fanteziei individuale, fiind visul visat de o întreagă societate. Teatrul este o îngroşare a vieţii şi o simplificare a sa, comedia furnizînd de cele mai multe ori mai multe informaţii decît viaţa reală.