Comerţul ilegal cu ţigarete, în scădere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Regiunea de vest, „raiul“ contrabandiștilor

Comerţul ilegal cu ţigarete, în scădere

Eveniment 27 Noiembrie 2014 / 00:00 471 accesări

Un studiu al "Novel Research" arată că piața neagră a țigaretelor a înregistrat, în septembrie, o scădere cu 1,6 puncte procentuale, de la 17% în luna iulie la 15,4%, cel mai coborât nivel din acest an. Specialiștii spun că cea mai afectată regiune rămâne cea vestică, acolo unde contrabanda cu ţigarete a consemnat cea mai mare creştere în septembrie, la 42,1%, urmată de regiunea Nord-Est, care continuă să se poziţioneze pe locul al doilea, cu o creştere de 1,8 puncte procentuale, la 35,9%, potrivit datelor companiei de cercetare "Novel Research". Scăderi ale comerţului ilegal au fost înregistrate în regiunea Nord-Vest (- 7,9 puncte), în Bucureşti (-7,9 puncte), în Sud-Est (- 6,9 puncte) și în Sud-Vest (-2,6 puncte). „Cele mai reduse niveluri ale pieței negre se înregistrează în regiunile Centru și Sud (3%). Din punctul de vedere al provenienței, ”cheap whites” (mărci ieftine, care nu aparţin marilor producători şi care sunt destinate pieţei negre - n.r.) continuă să dețină cea mai mare pondere (48,7%), față de Ucraina (24%) și Moldova (16,6%)", a declarat miercuri, într-un comunicat, directorul "Novel Research", Marian Marcu.

PREJUDICIU Potrivit British American Tobacco (BAT) - România, un punct procentual de contrabandă recuperat de piața legală înseamnă sume suplimentare la bugetul de stat de aproape 35 de milioane de euro. „Rețelele de infractori se adaptează rapid, iar autoritățile sunt nevoite să acționeze în mod corespunzător. Aceste eforturi trebuie, însă, susținute și de un cadru fiscal echilibrat. În acest sens, sperăm ca grupul de lucru de la Ministerul Finanțelor să nu saboteze acțiunile Agenției de Administrare Fiscală, Direcției Generale a Vămilor, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General al Poliției, și să găsească soluția optimă pentru cursul de schimb la care se va calcula acciza, atât pentru buget, cât și pentru producătorii legali“, a declarat directorul BAT România, Adrian Popa.

Taguri articol


12