Comori ale patrimoniului cultural, dispărute fără urmă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comori ale patrimoniului cultural, dispărute fără urmă

Eveniment 29 Iulie 2006 / 00:00 1175 accesări

În afara sutelor de situri arheologice care împînzesc judeţul Constanţa, în localităţile de la malul vechiului Pont Euxin se găsesc şi numeroase monumente istorice şi ansambluri arhitecturale, 11 muzee şi 57 unităţi de cult, instituţii care deţin bunuri mobile şi imobile ce aparţin patrimoniului cultural - naţional. Sarcina de a cerceta orice infracţiune comisă în incinta unor astfel de edificii sau care au ca obiect sustragerea ori distrugerea unor obiecte de mare valoare revine unui compartiment specializat care funcţionează din anul 2001, în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ). “Noi ne ocupăm de cercetarea tuturor infracţiunilor care aduc atingere patrimoniului cultural naţional, fie pentru că sînt comise în incinta unor clădiri aflate pe lista monumentelor istorice, fie pentru că au ca obiect mobil bunuri de mare valoare, cum este cazul tablourilor, icoanelor sau a cărţilor vechi. Criteriile privind valoarea culturală a unor astfel de obiecte sînt stabilite de specialişti din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, care iau în calcul vechimea, unicitatea sau gradul de conservare al bunului expertizat. Tot în sarcina noastră cade orice faptă săvîrşită împotriva clădirilor istorice, a caselor memoriale sau a monumentelor statuare considerate “de for public”, cum este cazul Statuii lui Ovidiu sau cea a Eroilor, de pe strada Traian. În prezent, pe raza municipiului nostru, există 17 astfel de monumente de for public, în timp ce alte 56 se găsesc în diverse locaţii din judeţ” a declarat şeful Compartimentului pentru protejarea patrimoniului cultural - naţional, insp Lorin Ursa. Necesitatea înfiinţării unui astfel de serviciu în cadrul IPJ a apărut după ce pe teritoriul judeţului au fost consemnate numeroase furturi ale unor obiecte de patrimoniu, de mare valoare. În continuare, o parte dintre aceste “comori” sunt dispărute dar poliţiştii sunt optimişti, declarînd că vor da de urma autorilor şi vor reuşi să restituie valorile deţinătorilor de drept. Este şi cazul grupului statuar Odihnă, creaţie a celebrului sculptor Ion Irimescu, care a fost furat în anul 1997 dintr-o expoziţie de artă organizată în staţiunea Neptun. Valoarea materială a acestei creaţii a fost estimată la data dispariţiei sale la 110 milioane lei, o sumă uriaşă pentru acea vreme. Pe lista furturilor din patrimoniul cultural cu autor necunoscut se mai numără şi două statuete antice, ambele aparţinînd Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa şi care au fost sustrase din incinta Edificiului Roman cu Mozaic. Prima statuetă este un cap sculptat de piatră aparţinînd zeului Hermes, estimat la 1, 2 milioane lei şi care a fost furat în 1997, în timp ce a doua creaţie îl reprezintă pe zeul Bacchus şi a fost sustrasă în 2001, prejudiciul stabilit la acea vreme de către experţi fiind de 7 milioane lei. Oamenii legii nu au abandonat ideea de a recupera aceste valori, fiind foarte posibil ca ele să fie în scurt timp descoperite la vreo licitaţie publică sau într-o colecţie particulară. Din păcate însă, astfel de bunuri sînt de obicei vîndute pe bani grei în străinătate, unde li se pierde urma, astfel că singura şansă de a fi recuperate este aceea ca ele să fie date în urmărire pe lista tuturor poliţiştilor care acţionează în statele UE.



12