Constănţenii din Faleză Nord au scăpat de Neversea?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din misterele organizării de festivaluri

Constănţenii din Faleză Nord au scăpat de Neversea?

Divertisment 13 Iunie 2017 / 19:07 21654 accesări

Neversea, festivalul cu nume de… n-ai mai văzut niciodată, NU se mai ţine. Cel puţin nu unde anunţaseră iniţial organizatorii, încingând spiritele, adică pe plaja nou-nouţă, europeană, din zona Faleză Nord. Potrivit unor surse, Ministerul Apelor şi Pădurilor nu a fost de acord cu cererea SRL-ului proaspăt înfiinţat în fix scopul concertului (Neversea SRL) de a desfăşura evenimentul pe plaja I, sectorul 2, aflată în cartierul Faleză Nord din Constanța şi nu i-a eliberat autorizaţie. Organizatorii trebuie astfel să caute alt loc care, dacă e tot pe plajă, trebuie să treacă prin aceleaşi furci caudine ale autorizaţiilor, ceea ce pare că pune în pericol perioada anunţată pentru desfăşurare, adică 7 - 9 iulie 2017. Foarte stranie devine astfel intervenţia primarului Decebal Făgădău din conferinţa de presă de la începutul lunii aprilie în cadrul căreia s-a anunţat evenimentul muzical, primar care a declarat că există şi avize (a se citi autorizaţii) şi acorduri (cu eventualii operatori de plajă). Poate că primarul a fost insuficient informat sau pur şi simplu s-a lăsat dus de valul euforiei Neversea SRL, cert este că, în această speţă, cineva a minţit. Sau a crezut că „rezolvă” în stil pur românesc. Deşi, cu toate uşile care au fost deschise acestor organizatori, credem că este cam târziu să te ocupi cu doar câteva zile înainte de începerea evenimentului de astfel de documente importante, cum ar fi o autorizaţie pentru spaţiul de desfăşurare al festivalului. Poate la Cluj merge... Însă la fel de adevărat este şi că trăim în ţara birocraţiei căreia nu-i pasă de deadline-uri...

Cert este însă faptul că peste 20.000 de oameni au cumpărat abonamente şi ne întrebăm unde anume se vor strânge pentru marea varză muzicală - reţetă importată de la Cluj - sic! Am contactat organizatorii, care au promis că ne răspund la toate aceste importante întrebări în cel mai scurt timp...



12