Coşmarul lui Mourinho!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, tragerea la sorţi, optimi de finală

Coşmarul lui Mourinho!

Sport 20 Decembrie 2008 / 00:00 540 accesări

Desfăşurată vineri, la Nyon, tragerea la sorţi a partidelor din optimile de finală ale Ligii Campionilor a adus cîteva derby-uri veritabile. Prin prisma ultimelor rezultate cel mai “dur” meci este cel dintre Inter şi Manchester United! Adus la Inter pentru a cuceri Liga Campionilor - după care italienii suspină de aproape jumătate de secol - Mourinho ar putea rata obiectivul încă din februarie! Mai ales că întîlneşte “coşmarul” său din Premier League, echipa din cauza căreia investiţiile de 600 milioane lire sterline s-au soldat cu rezultate relativ modeste (dacă ne gîndim la bugetul pe care l-a avut la Chelsea!) - Manchester United. Disputa de gală a optimilor este meciul dintre Real Madrid şi Liverpool, prima şi cea de-a treia echipă ca număr de trofee cîştigate! Meci de calibru şi între Chelsea şi Juventus, dar cu criza care l-a afectat serios pe Abramovici, partida ar putea fi lejeră pentru italieni. La polul opus se situează disputa dintre Villarreal şi Panathinaikos, un meci mult mai slab valoric decît cele amintite.

Programul optimilor de finală, turul fiind programat pe 24/25 februarie, iar returul pe 10/11 martie: Atletico Madrid - FC Porto; Olympique Lyon - FC Barcelona; Arsenal Londra - AS Roma; Internazionale Milano - Manchester United; Real Madrid – FC Liverpool; Chelsea Londra - Juventus Torino; Villarreal - Panathinaikos Atena; Sporting Lisabona - Bayern Munchen.



12