CS Tomis a urcat pe podium

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN-8: CS Tomis - CSM Cetate Deva 23-21

CS Tomis a urcat pe podium

Sport 29 Octombrie 2007 / 00:00 670 accesări

După aproape o lună de pauză, datorată participării echipei naţionale la Cupa Mondială de handbal feminin, CS Tomis a reluat seria victoriilor din Liga Naţională. Sîmbătă, în etapa a 8-a, la Sala Sporturilor, echipa pregătită de Dumitru Muşi a învins cu 23-21 pe Cetate Deva, echipă cu pretenţii europene. Fără pivotul Anişoara Durac-Marcu, accidentată, constănţencele au început bine partida, dar echilibrul s-a menţinut timp de zece minute, cînd gazdele s-au distanţat la două goluri, 6-4. Aceasta a fost şi diferenţa de la pauză, 13-11, numeroasele erori şi intervenţiile celor doi portari făcînd să se înscrie puţine goluri. La reluare, CS Tomis s-a dezlănţuit şi s-a distanţat decisiv după un sfert de oră, 22-14, pe fondul evoluţie slabe a adversarelor. Relaxarea de pe final era să le coste însă pe elevele lui Dumitru Muşi, care s-au impus în cele din urmă cu 23-21, urcînd pe ultima treaptă a podiumului. “Am intrat bine în joc, dar pe final, jucătoarele au devenit superficiale şi acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj. Pe viitor trebuie să evităm orice surprize de acest gen, pentru că un gol poate fi decisiv în stabilirea ierarhiilor”, a spus antrenorul grupării de pe litoral. Întîlnirea a avut şi un moment nefericit, în minutul 23, cînd extrema Tomisului, Cristina Georgescu şi-a fracturat două coaste şi va fi nevoită să ia o pauză de cel puţin trei săptămîni. Au marcat: Grigore 6, Mateescu 4, Pîrîianu 3, Dospin 3, Druţu 2, Strungaru 2, Jerebie 1, Georgescu 1, Drilea 1 - pentru CS Tomis, respectiv Toth 7, Pană 5, Mitrea 4, Cartaş 3, Stancu 2, - pentru Cetate.

Celelalte rezultate ale etapei: Oţelul Galaţi - Dunărea Brăila 16-16; Rapid Bucureşti - Hidroconcas Buzău 29-28; HC Zalău - HCM Baia Mare 23-25; HCM Roman - Oltchim Rm. Vîlcea 23-39; U. Jolidon Cluj - CSM Sf.Gheorghe 42-30. Clasament: 1. Oltchim 16p; 2. Rulmentul 14p; 3. CS Tomis 10p (golaveraj: +8); 4. HCM Baia Mare 10p (-10); 5. Oţelul 9p; 6. U. Cluj 8p; 7. Dunărea 7p; 8. HCM Roman 6p (-13); 9. Rapid 6p (-15); 10. Cetate 4p (-26); 11. HCM Buzău 4p (-37); 12. HC Zalău 2p; 13. CSM Sf. Gheorghe 0p.



12