CSM pune pumnul în gura politicienilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La noi ca la nimeni…

CSM pune pumnul în gura politicienilor

Politică 15 August 2012 / 00:00 386 accesări

ASEDIU Preşedintele interimar Crin Antonescu a lansat, luni seară, într-o emisiune televizată, acuzaţii grave la adresa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi la adresa ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. Despre primul spune că tratează \"neglijent\" România şi că îi trimite scrisori \"din vacanţă\" premierului Victor Ponta, fără să se documenteze, în timp ce americanului îi reproşează că este părtinitor şi că merge deschis pe mâna lui Traian Băsescu: \"Nu se poate să tratezi atât de neglijent un aliat\".

CENZURA Pe de altă parte, preşedintele interimar a mai declarat că prin sesizarea făcută de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) către Inspecţia Judiciară privind unele declaraţii ale unor politicieni ai Uniunii Social Liberale (USL), această instituţie pune problema \"cenzurii\" în România. El a arătat că necazul îl reprezintă faptul că răspunsul CSM la unele apeluri publice exprimate de parlamentari sau europarlamentari PNL, precum Mihai Voicu, Varujan Vosganian sau Ramona Mănescu, când li se pare ceva că nu este în ordine, este unul care \"îl îngrijorează\" şi \"îl sperie\" la fel de mult ca unele acţiuni şi justificări ale Parchetului General: \"CSM-ul pune azi, după 20 de ani, problema cenzurii”. El a atras atenţia că într-un stat de drept \"există un echilibru al instituţiilor\". De altfel şi vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian scrie pe blogul său că a ajuns la o concluzie în urma evenimentelor din ultimele zile: \"În România nu ai voie să scoţi o vorbuliţă despre Curtea Constituţională, pentru că asta înseamnă presiune. Nu ai voie să te îndoieşti nicio clipă de justeţea acţiunilor Parchetului General, pentru că asta înseamnă intimidare. Poţi, însă, liniştit să spui că ai fost suspendat de 256 de puşcăriabili care alcătuiesc majoritatea parlamentară, asta e o garanţie că meriţi pe deplin să te întorci la Palatul Cotroceni”.



12