Cu „Aripa dreaptă” prin Germania, Elveţia şi Austria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu „Aripa dreaptă” prin Germania, Elveţia şi Austria

Cultură 04 Noiembrie 2014 / 00:00 629 accesări

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, a cărui notorietate a depășit granițele țării, Mircea Cărtărescu, își va promova în Germania, Elveţia şi Austria volumul „Aripa dreaptă” din trilogia „Orbitor”. Turneul internațional, care se va desfășura în perioada 6-13 noiembrie, este organizat de editura austriacă „Paul Zsolnay”, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR). Cartea va fi prezentată la Berlin, Frankfurt, Heidelberg, Basel, Passau, Graz şi Viena. În Austria, Mircea Cărtărescu va fi însoțit de directorul Literaturhaus Berlin, traducătorul Ernest Wichner, alături de care va participa la seria de lecturi în limbile română şi germană.

Traducerea integrală în limba germană a trilogiei „Orbitor” a fost realizată de Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold. Primele două volume, „Die Wissenden” / „Aripa stângă” (traducere Gerhardt Csejka) şi „Der Körper” / „Corpul” (traducere Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold) au apărut cu sprijinul ICR la editura „Paul Zsolnay”, în anii 2007 şi 2011. Pentru „Der Körper”, scriitorul şi traducătorii au obţinut Premiul Internaţional pentru Literatură al Haus der Kulturen der Welt din Berlin.

Taguri articol


12