Cum reparăm creditarea stricată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum reparăm creditarea stricată

Economie 07 Ianuarie 2014 / 00:00 542 accesări

BNR va reduce rezervele minime obligatorii la lei şi valută chiar din prima şedinţă din acest an şi va lăsa în piaţă, cu mare întârziere, lichiditate pe termen lung, necesară finanţării economiei, spune analistul economic Florin Cîţu. El arată că, deşi pe de-o parte BNR susţine că există exces de lichiditate în piaţă, pe de altă parte se pregăteşte să reducă RMO la lei şi valută: „Comportamentul susţine ipoteza mea că nu există un exces de lichiditate în economie, ci doar o nepotrivire de scadenţe între lichiditatea de la BNR pe termen scurt şi interesul de creditare al economiei pe termen lung. În plus reducerea RMO, deşi este o măsură bună, vine, în stilul BNR, foarte târziu. Mai exact, cinci ani mai târziu decât avea nevoie economia reală“. La începutul lui decembrie 2013, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că, pentru susţinerea creditării, banca centrală este pregătită să reducă rezervele minime obligatorii în 2014, care însumează circa 6 miliarde euro la valută şi 3 - 4 miliarde euro la lei, chiar dacă în piaţa monetară se înregistrează un exces de lichiditate estimat la circa 2 miliarde euro. În opinia lui Cîţu, pentru a rezolva problema creditării este nevoie de o combinaţie de acţiuni care implică atât politica monetară, cât şi cea fiscală: „Politica monetară trebuie să ofere finanţare permanentă pe termen lung, să relaxeze condiţiile de intrare pe piaţa bancară, dar şi de ieşire, şi să accepte o lege a falimentului personal. Politica fiscală trebuie să reducă impozitarea capitalului şi forţei de muncă pentru a creşte solvabilitatea clienţilor potenţiali ai sistemului bancar“. Prima şedinţă de politică monetară din acest an este programată mâine.



12