Cum trecem cu bine de caniculă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ne topim - și la propriu și la figurat

Cum trecem cu bine de caniculă!

Eveniment 13 August 2014 / 00:00 809 accesări

Ne topim de căldură și la propriu și la figurat! Meteorologii au atenționat că în aceste zile vremea va fi caniculară, iar în zonele de câmpie şi de podiş vor fi atinse temperaturi între 35 şi 37 de grade. De asemenea, indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Nu trebuie uitat faptul că în marile orașe, din cauza traficului aglomerat, dar și din cauza clădirilor îngrămădite, temperaturile pot ajunge și chiar depăși 40 de grade. „Cel mai probabil, în această dimineaţă vom emite un cod galben pentru după-amiaza zilei de miercuri şi pentru joi", a declarat Florinela Georgescu, director executiv ANM. Alerta meteorologilor a pus pe jar și autoritățile, care au luat imediat măsurile impuse. Ministerul Sănătății (MS) a solicitat direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă activarea planurilor de măsuri, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate să poată fi reduse. Totodată, MS solicită serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere. Intensificarea acţiunilor de colaborare a direcţiilor de sănătate publică cu autorităţile administraţiei locale în stabilirea locurilor de amplasare a punctelor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi distribuire a apei potabile, stabilirea modului de informare - colaborare în vederea operativităţii acestei activităţi în perioadele de caniculă, este o altă măsură a MS. La Constanța, SC RAJA SA a demarat deja campania anticaniculă.

AICI SUNT AMPLASATE CORTURILE În Constanța, corturile vor fi amplasate în următoarele zone: b-dul Al. Lăpușneanu - stația de autobuz de la City Park Mall; str. Mircea cel Bătrân în zona ITM; str. Traian - în zona Curții de Apel Constanţa; b-dul Tomis în zona Administrației Publice a Finanțelor; b-dul Mamaia - Delfinariu și Gara CFR Constanța. Corturi anti-caniculă vor fi montate și la Năvodari, Medgidia, Cernavodă, Eforie Nord, Eforie Sud și Mangalia. Având în vedere numărul mare de turiști din stațiunea Mamaia, SC RAJA SA a luat decizia amplasării unui cort anti-caniculă și în zona Piațetei de la Cazino.

CE TREBUIE SĂ ȘTIE POPULAȚIA Specialiștii MS recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să se evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 și 2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile. Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr deoarece acestea sunt diuretice.

AERUL CONDIŢIONAT TREBUIE REGLAT ASTFEL ÎNCÂT TEMPERATURA SĂ FIE CU 5 GRADE MAI MICĂ DECÂT CEA AMBIENTALĂ.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, ochelari de soare. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. ”Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente”, potrivit MS.

Și alte recomandări și măsuri

De asemenea, MS recomandă agenţilor economici să îşi readapteze programul de lucru în zilele cu temperaturi ridicate, astfel încât să protejeze sănătatea angajaţilor. Aceştia au obligaţia de a asigura apă, câte 2-4 litri/pers/schimb şi de a asigura echipamentul individual de protecţie şi duşuri. Deocamdată, nu toate primăriile au luat măsurile anti-caniculă pentru că, potrivit legii, trebuie să existe trei zile consecutiv cu temperaturi de peste 37 de grade. La Constanța, SC Polaris M Holding a trecut la aplicarea măsurilor, respectiv la stropirea cu apă a străzilor.

Consumul național de energie electrică va exploda din cauza caniculei

Consumul național de electricitate ar putea crește în zilele următoare, ca urmare a caniculei, însă sistemul energetic național dispune de mai multe centrale de rezervă care pot fi pornite în caz de necesitate, a declarat, ieri, Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Național. „Până acum nu s-a înregistrat o creștere spectaculoasă a consumului național de energie. Față de ieri (luni - n.r.), avem o creștere de puțin peste 100 de MW, ceea ce nu este mult”, a spus Lohan. În schimb, pentru zilele următoare este așteptat un consum mai ridicat de energie, însă sistemul este pregătit să suplimenteze producția. „Avem grupuri de rezervă care acum sunt oprite și pot fi pornite în caz de necesitate. Sunt grupuri de câte 70 de MW la centralele de la Rovinari, Turceni și Ișalnița, plus cele hidro”, a arătat Lohan.



12