Deciziile CCR, obligatorii pentru Băsescu şi Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenţionare

Deciziile CCR, obligatorii pentru Băsescu şi Guvern

Politică 23 Iunie 2011 / 00:00 661 accesări

Deşi susţine că proiectul său de modificare a Constituţiei este corect, preşedintele Traian Băsescu a primit, ieri, o lecţie de constituţionalitate din partea preşedintelui Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, care a declarat că şeful statului poate fie să modifice în sensul cum au propus judecătorii Curţii, fie să trimită Parlamentului propunerea de revizuire împreună cu decizia lor. „Legea noastră spune că preşedintele va trimite propunerea de revizuire împreună cu decizia CCR la Parlament pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei”, a explicat Zegrean. Acesta a spus că, în mod normal, Parlamentul trebuie să ţină cont de observaţiile CCR pentru că atunci propunerea devine lege. „Deciziile CCR conform art. 147 din Constituţie sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial”, a subliniat şeful CCR. Despre afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia va solicita Parlamentului ca în noua Constituţie să fie introdus un alt articol care să prevadă că munca este furnizorul de prosperitate primordial pentru individ, Augustin Zegrean a spus că proiectul ar trebui comunicat Parlamentului în formă cu care a fost sesizată CCR.



12