Deputaţii islandezi sar în ajutorul lui Edward Snowden

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Petiţie oficială

Deputaţii islandezi sar în ajutorul lui Edward Snowden

Monden 06 Iulie 2013 / 00:00 451 accesări

SOLIDARITATE Şase deputaţi din Islanda au introdus pe ordinea de zi din Parlament o cerere pentru a-i acorda imediat cetăţenie fostului consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) Edward Snowden. Ogmundur Jonasson, reprezentând Partidul Ecologist, sprijină această propunere, alături de colegi din Partidul Piraţilor şi din Partidul Viitorul Luminos. Deputaţii islandezi au depus această petiţie în faţa Comitetului pentru Afaceri Juridice, astfel că, fiind un demers legal, va beneficia de un răspuns oficial. Cei şase deputaţi reprezintă partide mici în plenul de 63 de locuri din Parlamentul de la Reyjkjavik. Ogmundur Jonasson afirmă în cererea sa că „Edward Snowden este vânat şi părăsit de toată lumea, iar naţiunea şi statul islandez trebuie să se solidarizeze cu el”.

Este un balon de oxigen pentru Edward Snowden, care a cam fost părăsit în zona nimănui de pe aeroportul din Moscova. Deşi majoritatea opiniei publice testate în ţările occidentale se declară în favoarea fostului consultant, la nivel politic, atitudinea oficială este alta. În numele său au fost formulate cereri de azil în 21 de ţări, dar deocamdată nu a primit decât refuzuri din Brazilia sau India. Din păcate, majoritatea ţărilor europene, precum Austria, Finlanda, Irlanda, Olanda, Norvegia, Spania sau Elveţia, au prevederi care susţin că aplicantul trebuie să se afle pe teritoriul acestor ţări. Aceeaşi condiţie îl împiedică pe Edward Snowden să obţină şi statutul de refugiat în Islanda. Însă, dacă obţine direct cetăţenia islandeză, scapă de această condiţie. În 2005, Islanda a mai acordat ajutor similar excentricului campion de şah Bobby Fischer, pentru a scăpa de maşinăria justiţiei americane care îl acuza de încălcarea embargoului împotriva fostei Iugoslavii. Acesta nu se afla pe teritoriul ţării, ci în Japonia, când a primit cetăţenia islandeză.

SPIONAJ NECONSTITUŢIONAL Mii de americani, pe străzi sau pe internet, au manifestat, cu ocazia Zilei Naţionale a Independenţei, pentru a protesta împotriva programului de spionaj neconstituţional al NSA. La Washington, între 200 şi 300 de persoane s-au adunat la câteva sute de metri de Casa Albă, afişând pancarte cu mesaje precum „Nu-mi furaţi dreptul la o viaţă privată” sau scandând slogane de genul „Respectaţi cel de-al Patrulea Amendament”. Acţiunea, lansată de mişcarea Restore the Fourth, în traducere „Respectaţi cel de-al patrulea amendament al Constituţiei“, îşi doreşte să sensibilizeze şi să mobilizeze la acţiune politică împotriva spionajului neconstituţional al Guvernului american. Campania, mediată de reţeaua de socializare Reddit, a primit sprijinul platformei Mozilla şi al unor site-uri ce militează pentru libertatea pe internet, precum Electronic Frontier Foundation sau ColorOfChange.org. Alte manifestaţii reunind sute de persoane au avut loc pe străzile din zeci de oraşe americane precum Philadelphia, Boston, New York, Chicago sau San Francisco. Oficialii americani vor să îl aresteze pe Edward Snowden, sursa unor dezvăluiri şocante cu privire la vaste programe de monitorizare a comunicaţiilor de către SUA.

RELAŢII TENSIONATE Abia ajuns în capitala La Paz, preşedintele bolivian, Evo Morales, s-a pus pe fapte şi declaraţii. Acesta a declarat că va închide, dacă va fi necesar, ambasada SUA în La Paz, după ce a denunţat presiunile exercitate de Washington asupra a patru ţări europene care i-au interzis temporar survolarea teritoriului lor. „Mâna mea nu va tremura pentru a închide ambasada SUA, avem demnitatea noastră, suveranitatea noastră, fără SUA ne-am simţi mai bine din punct de vedere politic, democratic”, a declarat Evo Morales, care l-a expulzat pe ambasadorul american din Bolivia, în 2008, apoi pe reprezentanţii agenţiei americane antidrog DEA, la începutul lui 2009, pe motiv că se amestecau în viaţa politică boliviană. Un însărcinat cu afaceri interne este cel mai înalt funcţionar în ambasada SUA din La Paz. O altă problemă care complică şi mai mult relaţiile dintre La Paz şi Washington este anunţul lui Evo Morales din 1 mai, cu privire la expulzarea din ţară a agenţiei americane pentru dezvoltare internaţională USAID.

La rândul său, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a asigurat la Cochabamba că CIA a ordonat închiderea spaţiului aerian european pentru avionul preşedintelui Morales, afirmând că a vorbit la telefon cu un ministru al unuia dintre aceste guverne europene, al cărui nume nu l-a precizat. Potrivit preşedintelui Maduro, acest corespondent misterios a declarat că cel care le-a ordonat autorităţilor aeronautice din ţara sa şi care a spus că în avion se află tânărul Edward Snowden aparţine CIA.

DESCHIS LA ÎNSURĂTOARE Mai în glumă, mai în serios, Edward Snowden a anunţat, într-un mesaj pe contul său de pe Twitter, că este dispus să ia în considerare propunerea fostei spioane ruse Anna Chapman de a se căsători cu ea. „M-aş căsători cu ea indiferent de circumstanţe. Dumnezeule, numai uitaţi-vă la ea!”, a scris acesta pe Twitter, într-un schimb de mesaje cu un abonat al său. Potrivit Interfax, în cazul unei căsătorii cu fosta spioană Anna Chapman, statutul său s-ar schimba radical. Ar putea în condiţii legale să ceară cetăţenia rusă şi să obţină protecţie în noua ţară de reşedinţă. Sursa Interfax a mai spus că nu este exclus ca scenariul cu mariajul să fi apărut după ce Edward Snowden a intrat în impas, întrucât niciuna din ţările cărora le-a solicitat azil politic nu i-a răspuns direct favorabil până în prezent. De îndată ce media rusă a preluat răspunsul lui Edward Snowden către Anna Chapman, Oficiul Consular din aeroportul Şeremetievo a declarat că cei doi nu-şi vor putea oficializa căsătoria pe aeroport, pentru că nu se ocupă de înregistrarea căsătoriilor. În plus, Edward Snowden nu are niciun document valabil asupra sa.

Taguri articol


12