“Desfiinţarea INA presupune rambursarea a 10,5 milioane de euro către UE”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Coşea:

“Desfiinţarea INA presupune rambursarea a 10,5 milioane de euro către UE”

Administrație 01 Septembrie 2009 / 00:00 499 accesări

Directorul Institutului Naţional de Administraţie (INA), Mircea Coşea, şi-a exprimat dezacordul total privind desfiinţarea instituţiei şi comasarea acesteia cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), afirmînd că, dacă INA se desfiiinţează, România trebuie să ramburseze UE 10,5 milioane de euro. Mircea Coşea a precizat că INA este o instituţie naţională, cu personalitate juridică, creată prin legislaţie europeană şi care se autofinanţează, adică aduce bani la bugetul de stat. Prin transformarea INA în direcţie a ANFP, aceasta ar deveni o entitate bugetară, care ar consuma bani şi nu ar mai contribui cu nimic la bugetul statului, a afirmat Coşea. \"Ceea ce ştiu a venit prin fax de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Adresez o rugăminte unor instituţii şi persoane, pentru a aduce argumente în favoarea acestei măsuri. După cum am spus, INA este o instituţie de importanţă publică şi se autofinanţează, deci nu mănîncă de la buget, ci aduce bani statului. Mai mult, înfiinţarea INA a fost o condiţie a aderării la UE şi a primit fonduri comunitare. Aceasta este o subminare a economiei, în condiţiile crizei actuale\", a precizat Coşea. Directorul INA a mai spus că a încercat să informeze autorităţile statului despre această situaţie, dar nu a primit niciun răspuns, nu a fost consultat şi nici nu a fost chemat la discuţii. Directorul INA a mai explicat că dacă instituţia devine direcţie a ANFP, aceasta nu mai poate încheia contracte şi nu mai poate beneficia de fonduri comunitare, aducînd pierderi bugetului de stat. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a anunţat, în 12 august, că reorganizarea MAI prevede comasarea Institutului Naţional de Administraţie cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat cu Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi a Institutului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor cu Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor.



12