Discursul lui Putin impresionează profund

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Discursul lui Putin impresionează profund

Externe 27 Octombrie 2014 / 00:00 730 accesări

Discursul rostit de preşedintele rus, Vladimir Putin, vineri, la Soci, foarte critic la adresa SUA, este una dintre cele mai importante declaraţii de politică externă ale liderului de la Moscova după cele de la Munchen, din 2007, afirmă ”Financial Times”. Unii comentatori au speculat că acesta reflectă furia Moscovei după ce preşedintele american, Barack Obama, a plasat Rusia alături de gruparea Stat Islamic şi virusul Ebola printre cele trei cele mai importante ameninţări la nivel global. Dar tonul folosit de preşedintele rus i-a surprins chiar şi susţinătorii săi. ”Foarte dur faţă de SUA, pentru prima dată atât de dur”, a scris Margarita Simonian, redactor-şef al postului de televiziune pro-Kremlin Russia Today. ”Răspunsul nostru pentru B. Obama”, a adăugat ea.

Puterea discursului lui Putin i-a surprins şi pe americani. Astfel, Toby Gati, fost oficial la Casa Albă în administraţia lui Bill Clinton, a declarat că nu recunoaşte SUA în descrierea făcută de preşedintele rus! Putin a semnalat că, în opinia sa, SUA şi Rusia ar trebui să tragă linia după evenimentele recente şi să se aşeze la masă împreună cu marile economii ale lumii, pentru a redesena sistemul de guvernare globală de-a lungul unor linii multipolare. În timp ce a recunoscut că acest lucru ar putea fi o misiune lungă şi istovitoare, Putin a avertizat că alternativa ar putea fi conflicte serioase, implicând ţările mari. El a vorbit şi despre pericolul unui nou conflict de tipul Războiului Rece, afirmând că tratatele actuale privind controlul armelor riscă să fie încălcate. Orice efort de a aduce împreună cele două ţări pentru negocieri ar putea fi însă complicat de insistenţa Occidentului că anexarea Crimeei de către Rusia este o ocupare ilegală şi de nemulţumirea Moscovei cu privire la sancţiunile europene şi americane.



12