Dispecerat non-stop pentru reclamaţii la Protecţia Consumatorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dispecerat non-stop pentru reclamaţii la Protecţia Consumatorului

Politică 17 Ianuarie 2007 / 00:00 5339 accesări

Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) înfiinţează un dispecerat cu program de funcţionare non-stop pentru a prelua reclamaţiile de la consumatori. Potrivit preşedintelui ANPC, Marian Zlotea, odată cu intrarea în Uniunea Europeană (UE), autoritatea pe care o conduce trebuie să se adaptaze noilor standarde. În acest sens, ANPC intenţionează ca, pînă la sfîrşitul acestei săptămîni, să înfiinţeze un dispecerat care va funcţiona în regim permanent, pentru a prelua reclamaţiile făcute telefonic de consumatori. De asemenea, preşedintele ANPC a anunţat că, pe lîngă numărul TelVerde deja existent la 0800 080 999, a fost alocat un nou TelVerde gratuit pentru consilierea operatorilor economici la 0800 888 881. „La acest număr de telefon agenţii economici vor fi consiliaţi despre orice problemă în vederea comercializării produselor, dar şi a serviciilor pe care aceştia le pun la dispoziţia clienţilor”, a spus preşedintele Marian Zlotea. În plus, anul acesta, inspectorii ANPC vor desfăşura controale la agenţii economici, incusiv în zilele de sîmbătă şi duminică.



12