Dobînzi şi comisoane fixe la credite?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobînzi şi comisoane fixe la credite?

Economie 26 Iunie 2008 / 00:00 467 accesări

Preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea, a declarat, ieri, că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a solicitat Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) modificarea contractelor de credite, astfel încît băncile să asigure dobînzi şi comisioane fixe pe toată durata împrumutului. ”ARB este în dialog cu ANPC în ceea ce priveşte contractele de credit. ANPC ne-a atras atenţia că există unele clauze unde, în conformitate cu normele europene şi legislaţia europeană, ar trebui să aducem unele ajustări. Ajustările se referă la două aspecte foarte importante, respectiv dobînzile şi comisioanele”, a spus Gheţea. Preşedintele ARB a apreciat că este necesară stabilirea componentelor variabile şi fixe în cadrul contractelor de creditare. “Dobînda trebuie să fie variabilă, pentru că este un lucru pe care nu-l putem prevedea pe o perioadă foarte mare, mai ales pentru creditele pe termen lung. Comisioanele ar trebui să fie fixe pe toată perioada de derulare a creditelor”, a adăugat Gheţea. El a arătat că principala problemă ridicată de ANPC a fost cea legată de dobînzile variabile, care, în opinia bancherului, nu pot deveni fixe. Aplicarea unei dobînzi variabile este în opinia lui Gheţea o modalitate de protecţie atît a clienţilor cît şi a băncilor. “Vom încerca să găsim cea mai bună soluţie, astfel încît clienţii să fie protejaţi. Vom continua discuţiile cu ANPC în perioada următoare”, a menţionat Gheţea. În prezent, CEC, Alpha Bank şi Bank Post discută cu ANPC eventualele modificări ale contractelor de creditare. Gheţea a mai spus că, la ANPC, au fost depuse 400 de reclamaţii legate de clauzele din contractele de creditare. O altă solicitare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului se referă la introducerea obligativităţii băncilor de a pune la dispoziţia clienţilor contractul de credit timp de zece zile înainte de fi semnat.

Taguri articol


12