Dublul scrutin, relatat de marile agenţii internaţionale de presă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dublul scrutin, relatat de marile agenţii internaţionale de presă

Politică 26 Noiembrie 2007 / 00:00 568 accesări

Agenţiile France Presse, Reuters şi Associated Press, preluate de o bună parte a presei internaţionale, au relatat ieri despre desfăşurarea dublului scrutin din România, subliniind miza importantă a primelor alegeri europarlamentare din această ţară, dar şi rata mare de absenteism preconizată. \"România organizează primele alegeri pentru Parlamentul European\", titrează Reuters, concentrîndus-e în special asupra acestui scrutin şi menţionînd doar în treacăt faptul că el se desfăşoară concomitent cu referendumul asupra reformei electorale. Agenţia apreciază că votul pentru Parlamentul European este considerat \"un test al popularităţii principalelor partide politice, într-o ţară care se confruntă în continuare cu corupţia endemică\". Agenţia France Press subliniază \"atmosfera posacă\" în care s-au desfăşurat alegerile de ieri şi rata extrem de scăzută de participare la vot, la trei ore după deschiderea secţiilor de votare. Agenţia titrează că \"în condiţiile în care Guvernul premierului Călin Popescu Tăriceanu este deja minoritar în Parlament, un rezultat slab la alegerile europene ar putea determina o remaniere, sau chiar o demisie a Cabinetului\". La rîndul său, Associated Press menţionează că scrutinul se desfăşoară şi în Spania şi Italia, unde există comunităţi româneşti importante. De asemenea, agenţia precizează că la vot participă şi trupele româneşti din Irak, Afganistan şi Kosovo. În schimb, agenţia italiană ANSA a difuzat şi ea o ştire scurtă pe această temă, precizînd că au fost deschise secţii de vot şi în străinătate, în 95 de ţări.



12