EFORIE - Linişte în şedinţele de Consiliu Local?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

EFORIE - Linişte în şedinţele de Consiliu Local?

Administrație 30 August 2008 / 00:00 705 accesări

Se pare că neînţelegerile din interiorul ConsililuI Local (CL) Eforie s-au rezolvat. Cel puţin aşa reiese din şedinţa extraordinară de CL organizată, ieri, cînd consilierii PD-L, recunoscuţi ca agitatori ai întîlnirilor consilierilor locali, s-au purtat cît se poate de paşnic. Ba, chiar au fost de acord cu proiectele prezentate în şedinţă spre a fi aprobate. Cei şapte consilieri locali democrat-liberali aleşi în urma scrutinului din 1 iunie sînt fruntaşi la nemulţumirile pe care le au faţă de actuala administraţie locală, în condiţiile în care PD-L-istul Gigi Chiru nu a reuşit să strîngă voturi suficiente pentru a deveni primar şi nu a avut parte nici de „aprecierea” colegilor consilieri pentru a fi desemnat viceprimar. Scandalul din CL a început în momentul în care cei şapte PD-L-işti nu au fost de acord cu validarea a doi consilieri social-democraţi (Laurenţiu Ursu şi Daniel Stănoiu), împotrivindu-se chiar şi atunci cînd instanţa a decis că cei doi trebuia validaţi. Cei doi consilieri social-democraţi s-au hotărît să-şi cîştige dreptul de a îndeplini funcţia de consilier local printr-un proces intentat „capetelor agitatoare” ale democrat-liberalilor din Eforie, Gigi Chiru şi Costică Avătafului, iar instanţa le-a dat dreptate, printr-o hotărîre definitivă şi irevocabilă, obligînd astfel CL să o aplice. Nici după ce cei doi consilieri PSD au fost validaţi în plen, în urma hotărîrii judecătoreşti, democrat-liberalii „agitatori” nu i-au recunoscut. Nici intenţiile pacifiste ale actualei administraţii locale de a sta la masa discuţiilor nu i-a mulţumit pe democrat-liberali, care voiau să domine administraţia din Eforie. Indiferenţa consilierilor democrat-liberali faţă de problemele stringente ale oraşului, semnalate de nenumărate ori de primarul Eforiei, Ovidiu Brăiloiu, dar şi de cetăţenii care i-au votat, a culminat în momentul în care aceştia au cerut revizuirea hotărîrii definitive a instanţei privind validarea consilierilor, adică o altă modalitate de a continua disputa în Consiliul Local. Se pare însă că acum democrat-liberalii au revenit la sentimente mai bune, însă nu se ştie pînă cînd! Din spusele primarului Brăiloiu, au mai existat astfel de tentative de reconciliere, însă n-au durat prea mult. „Probabil şi-au făcut o analiză şi au văzut că lumea aşteaptă de la ei să facă treabă, nu scandal. Sper să continue să fie bine”, a declarat Brăiloiu.

Un lucru bun este că pe ordinea de zi a şedinţei de ieri, la care au participat toţi consilierii locali, s-au aflat mai multe proiecte de hotărîri importante, aprobate cu unanimitate de voturi. Acestea vizează participarea oraşului Eforie la aplicarea unor proiecte care urmează să fie finanţate cu fonduri europene sau din alte surse extrabugetare, cum sînt: mărirea numărului de spaţii verzi din Eforie şi amenajarea unor parcuri noi, aprobarea denumirii străzilor în cartierele din Eforie Sud unde se construiesc locuinţe ieftine acordate prin credit ipotecar, alocarea unor suprafeţe de teren pentru construirea unor locuinţe pentru romi şi un proiect privind transmiterea către Consiliul Judeţean Constanţa a două spaţii pentru realizarea unor info-chioşcuri pentru turiştii care vor veni în Eforie. La un singur punct, referitor la participarea oraşului la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”, consilierii locali s-au abţinut să voteze. Din spusele primarului, consilierii nu au fost de acord cu statutul asociaţiei. „Am văzut care e opţiunea, urmează să discutăm şi să vedem ce putem face”, a spus Brăiloiu.



12