Elena Udrea este urmărită penal și pentru spălare de bani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elena Udrea este urmărită penal și pentru spălare de bani

Politică 08 Aprilie 2015 / 18:16 309 accesări

DNA a extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea pentru spălare de bani. Aceasta este acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor. Extinderea urmăririi penale a fost dispusă atât în cazul Elenei Udrea, cât şi în ceea ce îl priveşte pe Tudor Breazu, sub acuzaţia de spălare de bani, în dosarul Gala Bute. Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții (CNI), Ana-Maria Topoliceanu au primit circa 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI. Elena Udrea este în arest din 25 februarie, în dosarul "Gala Bute", în care este urmărită penal pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi, respectiv, de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.



12