Faci închisoare dacă nu respecţi imnul național! Vezi unde!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Faci închisoare dacă nu respecţi imnul național! Vezi unde!

Externe 31 Octombrie 2017 / 15:42 417 accesări

Se ştie că în China nu este de glumă cu simbolurile patriotice. Şi, mai nou, legea s-a înăsprit. Astfel, nerespectarea imnului național în China ar putea fi pedepsită cu până la trei ani de închisoare, conform unui amendament propus la legislația penală chineză, transmite Dpa. Proiectul de amendament a fost prezentat recent Congresului Național al Poporului, forul legislativ central din China.

Legislația penală chineză prevede deja pedepse pentru delicte referitoare la drapelul și stema naționale, a explicat Wang Chaoying, adjunct al șefului comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului de la Beijing.

Noua lege privind imnul național, adoptată în luna septembrie a acestui an, stipulează că persoanele care parodiază imnul chinez sau îl intonează la ocazii „neadecvate”, precum ceremonii funerare sau reclame comerciale, pot fi puse sub acuzare și pedepsite cu până la 15 zile de închisoare. Legea privind imnul național s-ar putea aplica, de asemenea, regiunilor administrative speciale Hong Kong și Macao, conform amendamentului prezentat Legislativului chinez. Locuitorii din Hong Kong au criticat această lege. Parodiile sunt o formă populară de exprimare și de protest în fosta concesiune britanică, care garantează libertatea de exprimare, spre deosebire de partea continentală a Chinei, adaugă agenția de presă britanică.

Prezentarea acestui amendament în Parlamentul chinez are loc într-o perioadă în care în SUA are loc o dezbatere referitoare la gestul mai multor jucători din Liga Profesionistă de Fotbal american (NFL) de a îngenunchea în timpul intonării imnului național înaintea meciurilor. Unii au considerat acest gest drept o lipsă de respect față de simbolurile naționale, în timp ce alții susțin că jucătorii fac uz de primul amendament al Constituției SUA pentru a protesta. Președintele american, Donald Trump, a cerut ca jucătorii respectivi să fie concediați sau să primească interdicție de a juca în NFL.

''Congresul nu va introduce nicio lege care să aibă drept obiect impunerea unei religii ori care să limiteze sau să anuleze libertatea cuvântului sau a presei ori dreptul cetățenilor de a se aduna și de a înainta petiții guvernului", prevede primul amendament al legii fundamentale din SUA.

În Hong Kong, fanii echipelor de fotbal protestează față de imnul național al Chinei. Ei au huiduit în 2015 în timpul intonării imnului înaintea unui meci de calificare pentru turneul final al Cupei Mondiale, ceea ce a determinat FIFA să amendeze federația de fotbal din Hong Kong. Locuitorii Hong Kong-ului au temeri tot mai mari legate de ceea ce ei percep ca fiind încălcarea autonomiei lor de către China, încheie Reuters.



12