FC Farul vrea să rămână neînvinsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a treia: SC BACĂU - FC FARUL CONSTANŢA

FC Farul vrea să rămână neînvinsă

Sport 18 Septembrie 2013 / 00:00 721 accesări

Fără înfrângere în acest debut de sezon, FC Farul Constanţa încearcă să bifeze a doua victorie din campionat în meciul cu SC Bacău, programat astăzi, de la ora 17.00, în etapa a treia a Ligii a II-a la fotbal. Aflaţi pe podiumul clasamentului Seriei 1, constănţenii sunt cotaţi cu prima şansă, mai ales că gazdele deţin „lanterna roşie” şi au pierdut ambele meciuri disputate în acest sezon. „Chiar dacă SC Bacău este pe ultimul loc, fără niciun punct, nu vom avea un meci uşor. Echipele din Seria 1 sunt foarte aproape ca nivel, iar acest lucru s-a văzut etapa trecută, când gazdele s-au impus într-un singur meci, în rest înregistrându-se rezultate de egalitate. Va fi dificil şi pentru că programul este aglomerat, se joacă din trei în trei zile şi nu suntem obişnuiţi cu un astfel de ritm. În aceste condiţii, pot oricând să apară surprize. Va conta foarte mult cum vom reuşi să refacem jucătorii după partida de sâmbătă. Mergem însă la Bacău cu gândul la victorie, pentru că ne propunem să recuperăm punctele pierdute pe teren propriu, cu Unirea Tărlungeni”, a spus antrenorul principal al Farului, Ion Răuţă. „Băcăuanii nu au câştigat niciun punct în primele două runde şi sunt convins că-şi doresc foarte mult să ne învingă, dar mergem să ne impunem jocul şi să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte”, a adăugat portarul George Curcă. Partida va fi transmisă în direct la TVR 3.

Echipa probabilă de start a Farului: G. Curcă - Băjan, Buzea, Bumbac, Mansur - B. Nicola, I. Florea - Ivanovici, Coconaşu, N. Creţu - Silvăşan.



12