FC Viitorul a profitat de înfrângerea pandurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 21-a

FC Viitorul a profitat de înfrângerea pandurilor

Sport 05 Decembrie 2015 / 22:25 514 accesări

Etapa a 21-a a Ligii 1 la fotbal a continuat sâmbătă seară cu partidele de la Drobeta Turnu Severin şi Timişoara. FC Botoşani a produs surpriza în confruntarea cu Pandurii Tg. Jiu, administrându-i trupei lui Edi Iordănescu un scor de forfait, iar de acest rezultat a profitat FC Viitorul, care a revenit pe locul secund. Echipa pregătită de Gică Hagi s-a impus în duelul cu ACS Poli graţie golurilor marcate de Florin Cernat, constănţenii evitând pe final greşelile de la Cluj-Napoca şi Chiajna, care au dus la pierderea a patru puncte importante. În meciul de la Timişoara, pentru FC Viitorul au evoluat următorii jucători: Buzbuchi - Benzar, Hodorogea, Boli, Cr. Ganea (64 Mitrea) - Vl. Achim, I. Filip, Aganovic - Nicoliţă, Fl. Cernat (cpt.) (81 Ţîru), Fl, Tănase (72 A. Chiţu).

Rezultate: Pandurii Tg. Jiu - FC Botoşani 0-3 (Ngadeu Ngadjui 14, Popovici 28, Cucu 90+5) şi ACS Poli Timişoara - FC Viitorul 1-2 (Zicu 42 / Fl. Cernat 20-pen., 47).

Primul joc al etapei, disputat vineri seară, dintre CFR Cluj şi Concordia Chiajna, scor 0-0, a dus la rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale dintre CFR şi antrenorii Francisc Dican şi Dănuţ Matei, clubul clujean anunţând sâmbătă această decizie.

Duminică sunt programate alte două partide din etapa a 21-a, CSMS Iaşi - Astra Giurgiu (ora 18.00) şi FC Steaua București - CS U. Craiova (ora 20.30) iar luni, ultimele două întâlniri ale rundei: FC Voluntari - ASA Tg. Mureş (ora 18.00) şi Petrolul Ploieşti - Dinamo Bucureşti (ora 20.30). Partidele sunt transmise în direct de Look TV, Look Plus, Dolce Sport și Digi Sport, iar meciul FC Steaua - CS U. Craiova, și de TVR 1.

Clasament: 1. Astra 41p (golaveraj: 33-23), 2. FC VIITORUL 40p (42-21), 3. Pandurii 39p (28-21), 4. Dinamo 34p (25-20), 5. FC Steaua 31p (25-20), 6. ASA 28p (22-18), 7. Craiova 27p (22-20), 8. Iași 27p (15-20), 9. CFR* 23p (25-20), 10. Botoșani 20p (23-30), 11. Poli 20p (18-27), 12. Concordia 16p (18-31), 13. Voluntari 12p (17-33), 14. Petrolul* 8p (14-23). * - Echipele CFR și Petrolul sunt penalizate cu câte șase puncte.



12