Femeie în vârstă, decedată în urma unei explozii; 12 persoane evacuate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Femeie în vârstă, decedată în urma unei explozii; 12 persoane evacuate

Eveniment 14 Mai 2016 / 09:22 600 accesări

O femeie în vârstă a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unei explozii produse la un bloc din Turda, județul Cluj, ca urmare a unei acumulări de gaz, iar o altă persoană a suferit un atac de panică, 12 locatari fiind evacuați.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că accesul în bloc este interzis, o comisie a Primăriei urmând să verifice structura de rezistență a clădirii.

”Echipele ISU Cluj au fost solicitate, vineri seara, să intervină la o explozie la un bloc de pe strada Baladei din municipiul Turda. Explozia s-a datorat, probabil, unei acumulări de gaz. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale, una dintre ele suferind un atac de panică, iar cealaltă având arsuri pe 70% din suprafața corpului. Persoana cu arsuri, o femeie în vârstă, care se afla în locuința unde a avut explozia, a fost transportată la Spitalul din Turda și trebuia să fie trimisă la Cluj-Napoca dar, între timp, a decedat. Un număr de 12 persoane din imobil au fost evacuate, iar accesul în clădire nu este permis. Au fost afectate 20 de garsoniere în total. O comisie a Primăriei urmează să verifice structura de rezistență a clădirii”, a spus Biriș.

Potrivit acestuia, celor 12 persoane evacuate li s-a propus să fie cazate pe timpul nopții la un liceu din oraș, dar acestea au refuzat și au preferat să meargă la rude.

Taguri articol


12